În ultima zi de mercato din Italia, Florinel Coman a fost împrumutat de Cagliari de la formația Al Gharafa, din Qatar, până la finalul sezonului. Noul număr 9 al sarzilor a avut un debut extraordinar, cu gol marcat contra Parmei (2-1) la doar două minute după ce a fost introdus pe teren.

Cum a ajuns Coman la Cagliari. Sarzii voiau inițial un vârf, iar Lucescu a fost decisiv

Impresarul lui Coman, Federico Pastorello, a dezvăluit în presa din Italia cum s-a realizat transferul, care a fost planul inițial al lui Cagliari și rolul deosebit de important pe care Mircea Lucescu l-a jucat.

"Am primit un mesaj de la directorul sportiv al lui Cagliari, Bonato, care căuta un atacant. I-am spus că, la momentul respectiv, este imposibil să găsești un atacant, așa că s-a reorientat și a cerut o extremă.

Cu doar o zi și jumătate înainte, din cauza a două accidentări de la Al Gharafa, Coman a fost exclus din lotul pentru campionatul din Qatar în favoarea altor jucători. 

Al Gharafa nu voia să îl lase să plece pentru că este un club care e implicat și în alte competiții, însă am insistat foarte mult. Selecționerul României, Lucescu, a dat o mare mână de ajutor. L-a sunat pe antrenorul echipei din Qatar și i-a zis clar că e o problemă pentru echipa națională dacă Florinel Coman nu va juca suficient. 

Giulini (n.r - președintele lui Cagliari) a făcut apoi un mare efort financiar pentru a-l avea în aceste 5 luni. Nu aveam niciun dubiu că va face treabă bună în Italia, însă chiar așa, de la debut?!", a spus Federico Pastorello, într-un interviu pentru TMW.

Florinel Coman, definitiv la Cagliari?

Întrebat dacă există vreo șansă ca Florinel Coman să fie transferat definitiv de Cagliari, Pastorello a răspuns: "Pentru moment este vorba de un împrumut fără drept de cumpărare. Cagliari a încercat să obțină și o clauză, dar timpul a fost scurt și exista riscul ca totul să se prăbușească. Efectiv nu a existat timp pentru așa ceva".

Reușita din meciul cu Parma îl plasează pe Coman pe locul 4 în clasamentul celor mai rapide goluri marcate de un jucător străin la debutul în prima ligă italiană. Doar Aleksandar Kristic (Sampdoria, 1998 – 25 secunde), Danilo (Juventus, 2019 – 29 secunde) și John Aloisi (Cremonese, 1995 – 80 secunde) au reușit să înscrie mai repede.  

În plus, Coman a devenit românul cu cel mai rapid gol la debutul în Serie A, doborând recordul deținut de Cristi Chivu, care înscrisese în 2003 pentru AS Roma, după 16 minute.