Internaționalul român a ajuns în Serie A în perioada de mercato din iarnă, fiind împrumutat de la Al-Gharafa fără o opțiune clară de cumpărare.

Italienii de la Europacalcio scriu că Florinel Coman s-a integrat bine în echipă și a demonstrat că poate aduce un plus în ofensiva sardă, însă în ciuda acestui fapt transferul său definitiv nu este garantat. Motivul? Cagliari nu a reușit să obțină o opțiune de cumpărare în acordul inițial cu Al-Gharafa. Acum, clubul italian trebuie să reia discuțiile cu gruparea din Qatar pentru a vedea în ce condiții ar putea să-l achiziționeze definitiv.

Cagliari vrea să-l transfere definitiv pe Coman

Așadar, Cagliari și-ar dori să-l păstreze pe Coman, iar jucătorul pare încântat de experiența din Serie A, după cum scriu italienii. Cu toate acestea, decizia finală va depinde de pretențiile financiare ale clubului din Qatar. Dacă Al-Gharafa va solicita o sumă prea mare, s-ar putea ca mutarea definitivă să devină dificilă.

Sosit la Cagliari la începutul lunii februarie, Florinel Coman a adunat până acum cinci apariții în tricoul rossoblu, reușind să marcheze chiar la debut, în partida contra Parmei, scor 2-1. 

Extrema are o cotă de piață de 6 milioane de euro și este sub contract cu Al-Gharafa până în 2027, potrivit Transfermarkt.