FOTO ȘI VIDEO Fotbalistul român care a fost un dezastru în derby-ul Milan - Inter! ”A șutat direct în afara centrului sportiv”
”Derby della Madonnina” în varianta Primavera s-a jucat vineri seara.
AC Milan - Inter Milano din campionatul Primavera s-a încheiat 2-2 vineri seara (goluri Victor '16, Cuenca '74, respectiv Esposito '10, Owusu '19), deși gazdele au terminat meciul în 10 jucători (Casali, eliminat în '71), rezultat care micșorează și mai mult șansele echipei lui Cristian Chivu de a se califica în play-off.
Cristian Chivu, lăudat după Milan - Inter 2-2
”Echipa și-a regăsit personalitatea și conștiința, alegerile inițiale ale lui Chivu au fost convingătoare. Cu toate acestea, paharul nu poate fi decât pe jumătate plin: această victorie nu ar fi trebuit să ne scape”, au scris cei de la FC Inter 1908.
În clasament, Inter este pe locul 8, la un punct de play-off (unde se califică primele șase echipe), în timp ce Milan este pe locul 12.
La AC Milan, Andrei Coubiș, fostul internațional român de tineret convocat acum la naționala Under 20 a Italiei, a fost titular în centrul defensivei.
Andrei Coubiș, cea mai mică notă din derby
Fundașul a făcut însă un meci foarte slab. Pianeta Milan i-a dat cea mai mică notă, 5,5:
”Nu a fost deloc o prestație bună din partea stâncii rossonerilor. La golul lui Esposito ar fi putut, poate, să facă mai mult.
În a doua repriză și-a intensificat jocul, dar numai pentru că Inter a atacat mult mai puțin. Pe final, bun la dirijarea coechipierilor împotriva asediului nerazzurrilor”.
În comentariul live al derby-ului s-au strecurat și câteva impresii despre soluțiile lui Coubiș: ”șut de uitat, lent și imprecis” ('47), ”a șutat direct în afara centrului sportiv, o alegere deloc fericită” ('52) sau ”eroare tehnică de care Inter a profitat câștigând metri și o lovitură liberă” ('67).
Foto: AC Milan
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News