VIDEO Fotbalistul român de 22 de ani care impresionează în MLS! Gol și pasă de gol în ultimele două meciuri
Roberto Hațegan, născut în Chicago, este legitimat la San Jose Earthquakes.
Fostul internațional de juniori american de origine română Roberto Hațegan, în vârstă de 22 de ani, s-a transferat în luna martie de la Unirea Bascov, club din Liga 3, la San Jose Earthquakes din MLS, campionatul profesionist nord-american, acolo unde impresionează la echipa a doua, din MLS Next Pro.
În ultimele două etape, în 2-1 cu Houston Dynamo 2 și 2-2 (9-8 la loviturile de departajare) vineri dimineața cu Los Angeles Galaxy 2, Hațegan a dat o pasă decisivă și, respectiv, a înscris un gol.
Cine este Roberto Hațegan
Copil minune al soccer-ului american, mijlocașul ofensiv debuta la 16 ani la profesioniști pentru Sacramento Republic, după care se transfera în Germania, la FC Nurnberg.
La naționala Under 16 a SUA, românul născut în Chicago a jucat titular inclusiv într-o victorie cu Brazilia lui Rodrygo (Real Madrid), scor 2-1, iar la ultima convocare pentru o selecționată americană, la Under 18, a marcat o dublă în 2-1 cu Emiratele Arabe Unite.
Mijlocașul central ofensiv a ajuns în România după experiența nereușită de la Nurnberg și a semnat inițial cu divizionara secundă Poli Timișoara, apoi a devenit golgheterul celor de la Unirea Bascov din Liga 3, după care a revenit în SUA în această primăvară.
Signed, sealed, and delivered. ✉️
Hategan puts @EarthquakesII back in front. pic.twitter.com/BncpQAAPxC
— MLS NEXT Pro (@MLSNEXTPRO) June 30, 2023
HATEGAN to CASTRO JR!!!
Bringing the heat to Houston. pic.twitter.com/kv0RAq0GfZ
— EarthquakesII (@EarthquakesII) June 25, 2023
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News