EXCLUSIV Fotbalistul român de la LASK Linz, fost la Dinamo, e sincer: ”Prefer ca echipa mea să câștige cu FCSB”! Care este marele atu al austriecilor
Rocco Vicol este născut chiar în Linz și are zeci de meciuri la naționalele de juniori ale Austriei, dar părinții săi sunt amândoi din România.
LASK Linz - FCSB, meciul tur din play-off-ul Europa League, este joi, de la ora 20:00, EXCLUSIV pe VOYO
Rocco Vicol, mijlocaș ofensiv de 20 de ani, joacă ”de când se știe” la LASK Linz, viitoarea adversară a lui FCSB din play-off-ul Europa League, și are zeci de selecții la naționalele Austriei, la categoriile Under 15, Under 16, Under 17 și Under 18.
Fotbalistul născut chiar în Linz, cu tată din Arad și mamă din Timișoara, a vorbit cu Sport.ro înaintea meciului european de pe ”Raiffeisen Arena”, stadion care abia a fost inaugurat anul trecut.
Salut, Rocco, știu că joci dintotdeauna la LASK Linz și că ai fost vara asta în curtea lui Dinamo, cred că nu mai are niciun sens să te întreb cu cine ții în meciul din Europa League...
Salut, așa e, joc de când mă știu la LASK, practic aici am început fotbalul, la șapte ani. Legat de meciul cu FCSB din Europa League, eu chiar m-am bucurat foarte tare că o să vină o echipă din România! Prefer ca echipa mea să câștige cu FCSB, dar în primul rând sper să fie un meci fain.
Care ar fi atuurile lui LASK?
Ljubicic (n.r. - atacantul croat Marin Ljubicic) este numărul 1, el va fi principalul pericol. A avut un sezon bun, chiar e periculos!
Dar marele atu este publicul, unul fantastic, chiar avem suporteri foarte tari! Când sunt acolo, în spate, parcă nu se mai opresc, atmosfera incendiară face ca echipa să crească.
Despre FCSB ce știi, ți-a atras atenția vreun jucător?
Am urmărit câteva meciuri, nu pot să spun că am un favorit, adică îmi place întreaga echipă, în ansamblul ei. Pe unii dintre fotbaliștii de la FCSB i-am văzut și la EURO.
Ai vreo echipă favorită din România? Și cum a fost vara asta la Dinamo?
Nu, chiar nu am vreo echipă cu care să țin din România. Iar la Dinamo a fost o experiență faină, totul în regulă, jucători și antrenor foarte buni, pot să spun că m-am simțit excelent chiar dacă nu am fost păstrat la echipă până la urmă.
”Am prins meciuri la echipa mare a lui LASK, chiar dacă este greu”
Cât de greu este să ajungi la prima echipă a lui LASK?
Uite, eu acum joc la formația secundă, din liga a treia, dar am prins și meciuri la echipa mare a lui LASK, într-o cupă, plus antrenamente, bineînțeles. Am multă experiență aici, sezonul trecut am dat 7 goluri în 25 de meciuri de campionat, așa că am încredere în mine, știu ce pot și știu că pot ajunge la prima echipă, chiar dacă este greu. Pentru că, pe lângă talent, muncă, alimentație corespunzătoare sau lucrat la antrenamente ca profesioniștii, trebuie să mai ai și acea doză de noroc, chiar așa e în fotbal!
Ai poftă de gol, chiar dacă nu joci atacant. Care este postul de pe teren în care te simți cel mai bine?
Eu joc de regulă mijlocaș central, ori 10, ori 8. Cel mai mult îmi place să fiu decar, să fiu creierul, dar la fel de bine mă simt și ca extremă dreaptă, sunt stângaci și îmi place mult să intru cu mingea de pe bandă.
În statisticile oficiale figurezi cu 25 de meciuri la naționalele de juniori ale Austriei, ai fost însă contactat și de Federația Română de Fotbal pentru o șansă la naționalele noastre?
Cu siguranță sunt mai multe meciuri pe care le-am jucat pentru Austria, peste cele 25! Iar legat de Federația Română de Fotbal, nu a fost niciodată ceva concret. Dar m-aș bucura să joc și pentru România.
Sezonul trecut, o echipă de copii români din Linz a speriat Austria cu scoruri ca 30-0 sau 24-2, plus alte 24 de goluri marcate într-un meci cu Red Bull Salzburg. I-am numit ”Banda de puști români”, după numele antrenorului lor, Iulian Banda...
Da, chiar am auzit de ei, și nu pot decât să mă bucur de așa rezultate, trebuie să fie fain de tot să reușești să bați echipe atât de tari!
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News