Gazzetta dello Sport l-a lăudat pe Radu Drăgușin, după ce Genoa a călcat-o în picioare pe Roma
Genoa - AS Roma s-a încheiat 4-1
Cele două cluburi s-au confruntat în a șasea etapă din Serie joi seară, de la ora 21:45, pe stadionul „Luigi Ferraris”. Genoa a obținut toate cele trei puncte, în urma unui duel pe cinste.
Gazzetta dello Sport l-a lăudat pe Radu Drăgușin, după ce Genoa a călcat-o în picioare pe Roma
Radu Drăgușin a fost utilizat încă din primul minut de antrenorul principal al clubului, Alberto Gilardino. După meci, Gazzetta dello Sport l-a notat cu șapte pe Radu Drăgușin, despre care a scris că e un geniu al jocului aerian.
"Puțin surprins la golul lui Giallorossi. Oferă un asist cu capul pentru golul de 3-1. La final surprinde cu nivelul fizic. E un geniu al jocului aerian”, au scris cei de la Gazzetta dello Sport despre Radu Drăgușin.
De când a început campionatul, Radu Drăgușin a fost integralist în toate partidele celor de la Genoa, șase la număr. Primul assist a venit abia în a șasea etapă, cu AS Roma.
Genoa - AS Roma 4-1
Albert Gudmundsson a deschis scorul în minutul cinci pentru Genoa, însă AS Roma a revenit imediat pe tabela de marcaj, după ce Bryan Cristante a restabilit egalitatea în minutul 22.
Totuși, gazdele nu s-au lăsat mai prejos și au dat startul recitalului. Mateo Retegui a readus-o pe Genoa în avantaj în minutul 45, iar repriza secundă a fost nemaipomenită pentru trupa lui Alberto Gillardino.
Mai întâi, Morten Thorsby a dus scorul la 3-1 din pasa lui Radu Drăgușin, în minutul 74, ca în minutul 81, Junior Messias să închidă tabela de marcaj la 4-1 în favoarea celor de la Genoa.
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News