Parma va face deplasarea pe ”Stadio Luigi Ferraris” pentru confruntarea cu Genoa. Meciul dintre cele două va conta pentru etapa cu numărul 20 din primul eșalon al Italiei.
Gazzetta dello Sport, mesaj pentru Dennis Man
Absent la primul duel al anului pentru Parma, cel cu Torino, încheiat 0-0, Dennis Man și-ar putea face debutul în noul an împotriva clubului patronat de afaceristul român Dan Șucu.
Gazzetta dello Sport l-a introdus pe Man în primul ”11” probabil al Parmei în fața celor de la Genoa, iar jurnaliștii italieni au avut și un mesaj pentru internaționalul român.
- ”Sperăm să se recupereze Man”, a scris sursa anterior menționată după ce a publicat echipele probabile din Genoa - Parma
Rămâne de văzut dacă Dennis Man va mai acuza probleme medicale și înainte de confruntarea cu Genoa. Românul s-ar fi confruntat cu probleme de spate înaintea meciului cu Torino.
Cum vede Genoa meciul cu Parma
Antrenorul echipei Genoa, Patrick Vieira, a evidențiat cât de importantă e partida cu Parma (ambele echipe luptă pentru salvarea de la retrogradare).
"Cel mai important lucru este să ne apărăm ca o echipă, este important pentru mine. Toată lumea trebuie să muncească atunci când nu avem mingea. Nu vorbesc doar despre mine, tot grupul se descurcă bine. Dar încă nu am făcut nimic, mai avem multe de făcut.
Meciul cu Parma va fi important, la fel ca toate celelalte. Cu siguranță suntem pe drumul cel bun. Trebuie să continuăm să muncim", a spus Patrick Vieira, citat de Parmalive.