FOTO ȘI VIDEO Gazzetta dello Sport: ”Ștefan Radu trebuia eliminat!”. Italienii au luat foc după ”tărăboiul” provocat de român în derby-ul Roma - Lazio 0-1
Fundașul i-a ”ascuns” mingea adversarului Rui Patricio în finalul întâlnirii de pe ”Stadio Olimpico”.
Ștefan Radu, rămas rezervă în derby-ul de pe ”Stadio Olimpico”, AS Roma - Lazio 0-1, a devenit eroul lazialilor după gestul său din finalul meciului: atunci, românul a ”arestat” o minge trimisă în aut, iar Rui Patricio, portarul Romei, a vrut să repună rapid, dar nu a fost lăsat de Radu, care a încercat să-i ”ascundă” mingea.
Gestul fundașului lazial nu a rămas necriticat în presa italiană.
”Intențiile provocatoare au fost clare”
Gazzetta dello Sport a scris negru pe alb că românul, care a primit cartonașul galben la acea fază, trebuia eliminat.
”Meciul a fost tensionat pentru Orsato (n.r. - Daniele Orsato, arbitrul derby-ului).
În minutul 86 a avut loc un tărăboi pe margine, Radu ascunzându-i mingea lui Rui Patricio: românul ar fi trebuit să fie eliminat, intervențiile sale provocatoare fiind clare”, a explicat Gazzetta dello Sport în cronica partidei de pe ”Stadio Olimpico”.
Stefan Radu 2️⃣6️⃣ ???????????? #RomaLazio #StefanRadu26 pic.twitter.com/WhoGrHLTg4
— rullo_lulic_89 (@rullo_lulic_89) November 7, 2022
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News