George Pușcaș schimbă din nou echipa după salvarea in-extremis de la retrogradarea în Serie C

George Pușcaș schimbă din nou echipa după salvarea in-extremis de la retrogradarea în Serie C Stranieri

George Pușcaș (28 de ani) nu va continua la Bari în sezonul următor, după o salvare dramatică de la retrogradarea în Serie C.

Sezonul 2023/2024 a fost mai degrabă unul  de uitat pentru George Pușcaș, cel puțin la nivelul echipelor de club: 8 meciuri în Serie A la Genoa (doar unul ca titular, niciun gol) și 17 partide în Serie B la Bari (10 ca titular, 4 goluri). Cu Pușcaș introdus pe final în ambele meciuri, Bari s-a salvat de la retrogradarea în Serie C după barajul cu Ternana, 1-1 în tur și 3-0 la retur.

George Pușcaș nu va rămâne la Bari

Pușcaș a fost doar împrumutat de la Genoa până la finalul acestui sezon, iar în această vară va reveni la formația din Serie A, cu care mai are contract până în 2026.

"Prioritatea lui Bari va fi identificarea unui nou antrenor și formarea unui lot competitiv. Mulți dintre protagoniștii acestui sezon vor pleca. Printre ei, Nasti, Diaw, Pușcaș, Sibili, Aramu, Brenno și Kallon", scriu italienii de la ANSA.

Nici Malcom Edjouma nu va continua la Bari. Italienii nu vor activa clauza de transfer definitiv, iar mijlocașul francez va reveni la FCSB.

Rămâne de văzut dacă George Pușcaș va rămâne la Genoa - unde a primit puține șanse în prima jumătate a acestui sezon de Serie A - sau dacă va fi împrumutat ori cedat definitiv la o altă echipă.

Cert pentru Pușcaș este că se află în lotul preliminar al României pentru EURO 2024. Tricolorii vor juca două amicale, cu Bulgaria și Liechtenstein, iar ulterior vor pleca în Germania pentru turneul final, care va fi transmis în direct de PRO TV, Pro Arena și VOYO.

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!