La începutul acestui an, Radu Drăgușin a fost cumpărat de Tottenham pentru 25 de milioane de euro, de la Genoa, sumă la care se pot adăuga alte 5 milioane din bonusuri.
Gică Craioveanu: "Andrei Rațiu poate fi vândut pentru 25 de milioane de euro. Nu mi se pare o sumă exagerată"
Următorul transfer de 25 de milioane de euro ar putea fi cel al lui Andrei Rațiu. Recent, ziariștii spanioli de la Marca au anunțat că acesta este prețul pe care Rayo Vallecano i l-a stabilit fundașului dreapta român.
Gică Craioveanu, care a petrecut nu mai puțin de 12 ani în fotbalul spaniol la Real Sociedad, Villarreal sau Getafe, se declară încântat de creșterea fotbalului românesc din ultima perioadă și susține că Rațiu poate fi vândut fără probleme pentru suma de 25 de milioane de euro.
"Echipa națională arată foarte bine, arată din ce în ce mai bine. Acum trei ani ne chinuiam cu Feroe, acum dominăm absolut toată grupa prin fotbal, prin atitudine, iar atitudinea este un lucru fundamental. Eu cred că acest lucru a influențat foarte mult echipa națională. E o echipă pozitivă, care se ajută, iar jucătorii au făcut un pas înainte, cum ar fi Dennis Man, Marius Marin sau Rațiu. Mă bucur foarte mult că arătăm și noi bine și am început să fim lăudați în Europa.
Începutul l-a dat Drăgușin cu acele 25 de milioane. În ultimii ani au mai fost Răzvan Marin, vreo 10 milioane, Man, vreo 10-11, Mitriță, Cicâldău, Mihăilă. Au fost jucători plecați pe sume importante, iar ultimul a fost Drăgușin. Îmi pare rău că nu joacă. E un pas înapoi pentru el dacă nu joacă. Sper să se impună cât de curând pentru că naționala are nevoie de jucători care să evolueze la echipele de club.
25 de milioane de euro pentru Rațiu? Ținând cont de Campionatul European făcut, de începutul de sezon în care a plecat foarte bine, de ce nu? Se plătesc 50-70 de milioane pe jucători care au mușchi, iar când le dai mingiuța nu prea știu ce să facă cu ea, îi cam sperie. Îmi place foarte mult de Sonic pentru că are ambiție, are atitudine foarte bună, intră în combinații - ceea ce nu e ușor pentru un fotbalist lateral - centrează foarte bine din viteză, deci are condiții și nu mi se pare o sumă exagerată pentru Sonic, 25 de milioane, ținând cont de sumele incredibile care se plătesc în fotbalul actual.
Nu cred că Rațiu are nevoie de sfaturi. Eu cred că are nevoie să aibă pe cineva care să-l motiveze. La el va depinde foarte mult anturajul. De multe ori pentru noi, fotbaliștii, anturajul este nociv", a spus Gică Craioveanu, într-un interviu pentru PRO TV și Sport.ro.
Atletico Madrid ar vrea să îl transfere pe Andrei Rațiu
Andrei Rațiu este deținut în coproprietate de Rayo Vallecano și Villarreal, ultima fiind echipa la care a crescut. "Submarinul galben" va încasa jumătate din suma următorului transfer.
Marca a scris recent că Atletico Madrid, dar și alte cluburi importante din Europa, sunt interesate de serviciile lui Andrei Rațiu, care este considerat unul dintre cei mai buni fundași laterali din campionatul Spaniei.
După prestațiile bune de la EURO 2024, Rațiu a devenit un titular incontestabil și la Rayo. În acest sezon a strâns 9 meciuri, a marcat un gol și a oferit o pasă decisivă pentru echipa care se află pe 7 în LaLiga.