Gică Craioveanu știe următoarea destinație a lui Andrei Rațiu: "Acolo îl văd!"

Gica Craioveanu Andrei Ratiu Gigi Becali Rayo Vallecano Valencia Stranieri Gica Craioveanu
SPORT.RO
Data publicarii: Miercuri 11 Septembrie 2024, 22:06
Data actualizarii: Miercuri 11 Septembrie 2024, 22:00

Rațiu este sub contract cu Rayo Vallecano până în 2028.

Gică Craioveanu, fostul mare internațional român, a vorbit despre viitorul lui Andrei Rațiu, fundașul naționalei României, după revenirea acestuia de la EURO 2024

Gică Craioveanu știe unde ar trebui să se transfere Andrei Rațiu: "Acolo îl văd!"

Craioveanu este de părere că Rațiu are șanse mici să joace pentru actuala sa echipă, Rayo Vallecano, din La Liga. Cu toate acestea, fostul atacant este convins că fundașul poate face pasul către o altă echipă în perioada de mercato din iarnă.

Craioveanu a sugerat că o opțiune ideală pentru Rațiu ar fi să rămână în Spania, cu ochii spre Valencia ca un posibil transfer. Mai mult, fostul atacant ce rupea plasele în LaLiga este de părere că Rațiu ar fi putut avea loc și la Villarreal, dar poziția sa este ocupată în prezent de argentinianul Juan Foyth, aflat în proces de recuperare.

"Eu cred că va juca foarte puțin. În iarnă, sper să plece, dar să rămână în Spania. Îl văd, spre exemplu, la Valencia.

El avea loc și la Villarreal, de unde a plecat, dar se reface Foyth”, a declarat Craioveanu, conform Digi Sport.

Gigi Becali: ”Rațiu e cel mai bun fundaș”

„Ce să nu îmi placă? Au jucat după 4 zile, n-ai ce să le zici. Și cum să nu îți placă dacă au bătut 3-1. Rațiu ăla... eu dacă eram la Real Madrid, Barcelona, eu îl luam. E cel mai bun fundaș!

Un fundaș nu poate să facă mai mult decât face el. Driblează, trece, aleargă, pasează. Dar un singur lucru să nu mai facă: să nu își mai facă capul verde. Când îl văd capul verde, îi strică toată calitatea de fotbalist, maimuțoi!

Se mai vopsesc bărbații, dar verde? Eu dacă văd păr verde și pămătuf în cap... Femeia se aranjează că așa e ea, că așa dat-o Dumnezeu, să fie frumoasă, să îl atragă pe bărbat, dar eu pentru ce să îmi pun pămătuf în cap?”, a spus Gigi Becali, la Fanatik.ro.

ARTICOLE PE SUBIECT
Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!