VIDEO "Gol monstruos al lui Dennis". Internaționalul român a adus victoria pentru Parma cu o reușită de excepție
Parma și Cagliari s-au întâlnit în etapa 34 din Serie B.
Aflate la egalitate de puncte înaintea confruntării, cele două formații se află în cursa pentru obținerea promovării în prima ligă italiană, astfel că meciul a avut o importanță aparte.
Dennis Man și Valentin Mihăilă au început în postura de rezerve partida de pe teren propriu, iar cei doi internaționali români au fost introduși pe teren pe parcursul celei de-a doua reprize.
Dennis Man, gol de generic pentru Parma
Mijlocașul de 24 de ani a intrat în joc în minutul 72, iar cinci minute mai târziu a marcat golul victoriei în urma unei acțiuni personale, încheiată cu o reușită spectaculoasă în poarta adversă.
În urma acestui rezultat, Parma a urcat pe locul cinci în Serie B, la trei puncte distanță de adversara din această etapă. Lider este Frosinone, cu 68 puncte, urmată de Genoa, cu 66 puncte.
???????? DENNIS MAN, le but en solo pour Parma !
⚽️ Devenu remplaçant et pas épargné non plus par les blessures, Dennis marque son 1er but depuis le 12 décembre. Enfin le toupet et le rentre-dedans qu'on lui connaît ! 2-1 contre Cagliari.#SerieB #Parmapic.twitter.com/FNXhH2EncA
— Foot Roumain ???????? (@FootRoumain) April 22, 2023
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News