În ianuarie 2024, Moldovan a părăsit-o pe Rapid după ce Atletico Madrid i-a achitat clauza de reziliere în valoare de 800.000 de euro. Șase luni mai târziu, Sassuolo l-a luat de la iberici sub formă de împrumut, plătind 400.000 de euro pentru serviciile portarului.

Horațiu Moldovan: ”Am fost inspirat atunci când am vorbit cu Mircea Lucescu”

Horațiu Moldovan a vorbit despre momentul în care a refuzat naționala în toamnă ca să se focuseze pe el. La Atletico Madrid, goalkeeperul nu a bifat niciun minut, iar mutarea la Sassuolo i-a permis să-și recapete forma.

”Era mai greu, ar fi fost trei meciuri într-o săptămână. Am schimbat țara, tot. Cred că am luat o decizie inspirată când am vorbit atunci cu Mircea Lucescu, când n-am venit la națională.

Eu i-am cerut sfatul lui Nea' Mircea. A zis că e bine pentru toată lumea. S-a dovedit că are experiență. Chiar m-a sunat când am fost accidentat. Voia să se bazeze pe serviciile mele. 

S-a informat în Italia, mi-a zis că sunt văzut bine”, a spus Horațiu Moldovan, potrivit DigiSport.

Portarul a evoluat ultima dată pentru prima reprezentativă în iunie, într-un amical cu Liechtenstein, cu câteva zile înainte de EURO 2024, unde a fost complet absent din cauza faptului că nu a primit minute la Atletico Madrid.