Ianis Hagi, felicitat pentru alegerea de a se transfera în La Liga: "Poate găsește un post de număr 10"
Ianis Hagi a fost împrumutat de Rangers la Deportivo Alaves, până la sfârşitul sezonului în curs, a anunţat clubul scoţian.
Internaţionalul român, în vârstă de 24 de ani, s-a alăturat iniţial lui Rangers sub formă de împrumut în ianuarie 2020, înainte de a fi transferat definitiv în vara aceluiaşi an.
Până în prezent, Ianis Hagi a avut 99 de apariţii la Rangers şi a marcat 16 goluri, având un rol în performanţele europene ale clubului din ultimii ani, dar şi în obţinerea titlului de campion în sezonul 2020/21.
Reacția lui Basarab Panduru după mutarea lui Ianis Hagi în La Liga
Fostul internațional român este de părere că La Liga este un campionat potrivit pentru mijlocașul român.
"E bine că a plecat, nu mai juca. S-a certat cu antrenorul, mai ales după interviul ăla. Campionatul e bun, nu ştiu Alaves dacă e bună sau nu. A dat patru goluri cu Sevilla (n.r. Alaves - FC Sevilla 4-3, în etapa secundă), care nu a început bine, nu sunt puţine.
La Rangers, în primă fază, m-am gândit ce caută în campionatul ăla, că e unul incredibil de dur. Dar echipa ataca mult şi el stătea mult la 30 de metri de poarta adversă.
Nu ştiu la Alaves ce poate să joace şi cum să joace, dar campionatul e bun pentru el. Poate găseşte un post de număr 10", a declarat Basarab Panduru, potrivit Orange Sport.
- Alaves a debutat în noul sezon din La Liga cu un eșec (0-1 contra lui Cadiz) și o victorie (4-3 contra celor de la Sevilla).
- Ianis Hagi ar putea debuta la Alaves în meciul cu Getafe, programat luni, 28 august, de la ora 20:30, în runda a treia din La Liga.
- FC Viitorul, Fiorentina, Genk și Rangers sunt echipele la care a mai jucat Ianis Hagi până în prezent.
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News