Ianis Hagi, gata pentru noul sezon in tricoul lui Rangers! Meci TARE in prima etapa din Scotia: cu cine joaca echipa lui Gerrard
Ianis Hagi si Glasgow Rangers si-au aflat adversara din prima etapa a noului sezon din Scotia.
Ianis Hagi va debuta in noul sezon din Scotia in deplasare la Aberdeen, ocupanta locului 4 din sezonul 2019 - 2020.
Meciul va avea loc pe 1 august, anunta Reuters, citati de Agerpres.
Campioana Celtic va incepe lupta pentru al zecelea sau titlu consecutiv pe teren propriu, contra formatiei Hamilton Academical, pe 2 august, a anuntat liga scotiana.
Primele etape ale sezonului se vor juca probabil fara spectatori din cauza pandemiei de Covid-19.
Celtic, campiona in sezonul 2019 - 2020
Editia 2019 - 2020 a campionatului a fost incheiata prematur din cauza pandemiei, Celtic fiind incoronata campioana pentru a noua oara la rand.
Vicecampioana Rangers se va deplasa pe Celtic Park pentru derby-ul 'Old Firm', pe 17 octombrie, returul fiind programat pe 2 ianuarie 2021.
Nou-promovata Dundee United va juca acasa cu St Johnstone in prima etapa.
Liga scotiana de fotbal a mentionat ca startul sezonului va trebui aprobat de guvern.
Trei goluri si doua pase decisive a reusit Ianis in cele 12 meciuri jucate pentru Rangers.
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News