Ianis Hagi nu mai joacă nici la Rangers B
Ianis Hagi a fost trimis la echipa secundă a lui Rangers la startul acestui sezon, antrenorul Philippe Clement transmițând că nu se va baza pe serviciile românului.
Ianis Hagi nu mai joacă nici la Rangers B
Rangers B a jucat, marți seară, un meci de Scottish Challenge Cup împotriva lui Fraserburgh și s-a impus cu 5-0. Din lotul echipei secunde din Glasgow nu a mai făcut parte Ianis Hagi.
???? This evening's #SPFLTrustTrophy side to take on Fraserburgh at Forthbank Stadium.
???? Full Team News: https://t.co/dkBaDRsr1O
???? Come on #RangersFC! pic.twitter.com/NXCGhmUEKZ
— Rangers B & Academy (@RFC_Youth) September 17, 2024
Absența lui Ianis Hagi vine la mai puțin de o săptămână după ce antrenorul primei echipe, Philippe Clement, a reiterat că "nimic nu s-a schimbat" în ceea ce privește situația internaționalului român și că "nu are sens să continuăm pe acest subiect".
Ianis Hagi nu a fost inclus nici în lotul echipei Rangers pentru faza principală a Europa League. Echipa scoțiană se va confrunta cu Malmo, Olympique Lyon, FCSB, OIympiacos, Nice, Tottenham, Manchester United și Royale Union SG, însă Hagi nu va face parte din această campanie europeană.
Având în vedere că fereastra de transferuri este închisă în toate campionatele importante din Europa, este de așteptat ca Ianis Hagi să rămână sub contract cu Rangers cel puțin până în ianuarie.
În ciuda situației traversate, Ianis Hagi a declarat după meciurile naționalei României din această lună că își dorește să revină la Rangers și să lupte pentru un loc la prima echipă.
"Eu sunt jucătorul lui Rangers, iubesc clubul, am spus-o mereu. Clar, s-a vorbit foarte mult despre mine, oameni din fotbal pe care îi respect enorm și care și-au exprimat opinia. Eu am spus în două mesaje foarte clare pe contul meu de Instagram. Acelea sunt mesajele mele. Eu vreau doar să joc fotbal. Cred că, în istoria mea scurtă de fotbalist, nu am dezamăgit niciun antrenor care a avut încredere în mine. Sunt fapte, așa cum și nea Mircea mi-a dat încredere la echipa națională. M-am antrenat cu echipa a doua timp de 6 săptămâni.
Am comunicat cu cei care, într-adevăr, m-au contactat din România. Vreau să le mulțumesc și să le urez multă baftă în continuare, dar lupta mea este afară", declara Ianis Hagi, după România - Lituania 3-1, meci în care a obținut un penalty.
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News