EXCLUSIV Ilie Năstase a comentat transferul lui Radu Drăgușin la Tottenham: ”Sportul românesc?!”

Ilie Năstase a comentat transferul lui Radu Drăgușin la Tottenham: ”Sportul românesc?!” Stranieri

Radu Drăgușin (21 de ani) și-a făcut debutul duminică seară la Tottenham Hotspur.

Antrenorul principal al lui Spurs, Ange Postecoglou, l-a introdus pe Radu Drăgușin spre final împotriva lui Manchester United (2-2), în locul lui Oliver Skipp. Debutul internaționalului român în Premier League a stârnit un val de reacții în mediul online - DETALII AICI.

Ilie Năstase a comentat transferul lui Radu Drăgușin la Tottenham: ”Sportul românesc?!”

Ilie Năstase, fost mare tenismen român, a vorbit pentru Sport.ro despre transferul lui Radu Drăgușin și a subliniat că FC Bayern Munchen, echipa care a vrut să-l ”fure” pe fundașul central chiar în ultima clipă de sub privirile lui Spurs, ar fi fost un club mai important pentru jucător.

  • Ramane Ilie Nastase Fara Gradul De General Dupa Ce A Fost Prins Conducand Baut Ministrul Apararii A Reactionat

Dar chiar și așa, Nasty a precizat că poate pentru Radu Drăgușin varianta Tottenham Hotspur a fost cea mai potrivită.

”Mă gândesc că Bayern Munchen era un club mai important, dar dacă el a decis așa... Nu știu. Pentru el e important. Sportul românesc? Nu știu ce face sportul românesc. Părinții l-au făcut să fie jucător, din banii lor”, a spus Ilie Năstase pentru Sport.ro.

Genoa a primit de la Tottenham Hotspur 25 de milioane de euro, cinci milioane de euro în bonusuri și pe fundașul central Djed Spence sub formă de împrumut, până la finele actualei stagiuni, cu o opțiune de cumpărare de 10 milioane.

Englezii au făcut spectacol pe rețelele sociale după ce Radu Drăgușin a debutat la Tottenham: ”Cel mai bun”

Suporterii lui Spurs au făcut ”ravagii” pe platforma Twitter/X, cu comentarii care mai de care, după debutul lui Radu Drăgușin la Tottenham Hotspur, în Premier League.

Fanii și-au arătat simpatia față de stâlpul din defensiva lui Edward Iordănescu de la echipa națională de fotbal a României.

”Drăgușin îmi dă senzație de viking”, ”Debutează în sfârșit!”, ”Bine ai venit, Drăgușin”, ”Drăgușin e cel mai bun de pe teren”, sunt doar câteva dintre comentariile apărute pe rețelele social media.

Manchester United - Tottenham 2-2

Rasmus Hojlund a deschis scorul în prima repriză, în minutul trei, cu un eurogol, în timp ce Richarlison a restabilit egalitatea în minutul 19 al partidei.

Ulterior, Hojlund i-a pasat decisiv lui Marcus Rashford în minutul 40. Englezul a reușit să-l învingă fără nicio problemă pe portarul lui Tottenham, Vicario.

În repriza secundă, Rodrigo Betancur a primit un assist de la debutantul Timo Werner și a dus scorul la 2-2, blocând, astfel, tabela de marcaj încă din minutul 46.

ARTICOLE PE SUBIECT
Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!