Mazilu, cedat de clubul lui Gică Hagi la Brighton pentru 3 milioane de euro, în ianuarie, a fost împrumutat de gruparea din Premier League la Vitesse. Talentantul jucător format la Academia Hagi a apărut în doar patru partide ale grupării din Eredivisie, iar în total a strâns puțin peste 60 de minute.

Adrian Mazilu, așteptat să revină în ianuarie

După perioada eșuată din Olanda, Mazilu s-a întors la Brighton, în vară, însă ulterior a suferit o accidentare la coapsă și a fost supus unei intervenții chirurgicale.

Fără vreo apariție în tricoul primei echipe a lui Brighton, Mazilu este așteptat să revină pe teren în luna ianuarie, anunță jurnalistul Andy Naylor, de la The Athletic.

"În cazul în care vă întrebați ce s-a întâmplat cu Adrian Mazilu, fotbalistul român de perspectivă a fost ținut în afara terenului din cauza unei problemele la coapsă în prima parte a acestui sezon.

Acum se recuperează cu echipa U21 a lui Brighton și speră să revină în ianuarie", a transmis jurnalistul Andy Naylor.

Adrian Mazilu: ”La Vitesse nu mi-au oferit nicio șansă”

Mazilu a fost întrebat direct despre experiența din Olanda și recunoaște că cei de la Vitesse nu i-au oferit nicio șansă pentru a-și demonstra calitățile.

"Am învățat multe în anul ăsta, am trecut și prin experiențe pozitive, dar și prin unele negative. Am învățat că talentul fără muncă este inutil și că trebuie să dai 100% pentru fotbal dacă vrei să reușești.

La Vitesse a fost o experiență mai puțin plăcută. Nu mi-au oferit nicio șansă să demonstrez ceea ce pot. Aș zice că a fost un moment cheie în cariera mea, m-a făcut să realizez că trebuie să muncesc și mai mult pentru a reuși", a spus Adrian Mazilu, la Digisport.

Evaluat la 2,5 milioane de euro, Adrian Mazilu a câștigat titlul de campion în România cu Farul Constanța în sezonul 2022-2023.

Internaționalul de tineret se poate lăuda și cu șapte selecții la naționala U21, pentru care nu a reușit, momentan, să marcheze.