"In Turcia se linisteste financiar si poate sa marcheze 15 goluri!" Alibec este vazut ca viitorul golgeter din campionatul turc!
Transferul mult visat de Alibec s-a concretizat in ultimele zile ale perioadei de mercato.
Atacantul a ajuns la Kayserispor, fiind dorit si de arabi, la Al-Qadisiyah. In Turcia, la clubul la care mai evolueaza si Silviu Lung jr. si Cristi Sapunaru, Alibec va castiga in cei 3 ani de contract 2,4 milioane de euro.
Inainte de debutul in Super Lig, Alibec a fost motivat de oamenii de fotbal din Romania, care considera ca atacantul are potentialul de a ajunge golgeterul campionatului turc.
"Daca el e in regula ca jucator si va avea o atitudine corecta fata de fotbal, e un fotbalist foarte bun, care va ajuta echipa nationala. Cred ca e bine pentru el ca a schimbat, ii trebuia altceva, e spre sfarsitul carierei, 3-4-5 ani de joc si s-a linistit. In Turcia te linistesti financiar, sa fii cu mintea doar la fotbal. Turcia e un campionat in care Alibec poate sa marcheze 15 goluri", a declarat Ioan Andone, potrivit Telekom Sport.
In sezonul precedent, in tricoul celor de la Astra, Denis Alibec a reusit 14 goluri si 11 pase decisive.
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News