Totuși, la Spurs, Radu Drăgușin a jucat destul de puțin și s-a aflat mai mereu în umbra titularilor Cristian Romero și Micky van de Ven.
Radu Drăgușin, urmărit atent de AC Milan
În această toamnă, s-a vehiculat că Napoli vrea să îl transfere în perioada de mercato de iarnă pe Drăgușin, însă Florin Manea, impresarul fotbalistului, a transmis că acest lucru este foarte puțin probabil să ne întâmple. Între timp, au apărut informații și despre un posibil interes al lui Juventus, fosta sa echipă, și, recent, italienii au scris că Drăgușin este urmărit atent și de AC Milan.
”Are Milan nevoie de un nou fundaș central? Privirile sunt pe un jucător din Premier League!”, au titrat italienii de la Milan Reports.
Italienii de la Pianeta Milan susțin că cei de la AC Milan îl urmăresc atent pe Radu Drăgușin și speră că vor reuși să obțină în această iarnă un împrumut cu opțiune de cumpărare pentru fundașul român.
Italienii susțin că o aventură la AC Milan i-ar putea schimba foarte mult în bine cariera internaționalului român, care cunoaște deja campionatul Italiei și s-ar putea face mai mult remarcat decât la Tottenham unde joacă destul de puține minute.
”Fundașul român de 22 de ani, Radu Drăgușin, fostul jucător de la Juventus și Genoa, a jucat foarte puțin la Tottenham. A evoluat doar 286 de minute în cinci meciuri din campionat și cupele europene.
Ar putea pleca în ianuarie sub formă de împrumut cu opțiune de cumpărare, lucru care poate fi o șansă unică în cariera sa dacă se va alătura rossonerilor”, au scris cei de la Milan Reports, care citează Pianeta Milan.
- 25 de milioane de euro este cota de piață a lui Radu Drăgușin, conform Transfermarkt.
Mircea Lucescu face lobby pentru transferul lui Radu Drăgușin
Lucescu a punctat faptul că dacă ar fi fost la Juventus, atunci l-ar fi cerut înapoi pe Radu Drăgușin. Mai mult, selecționerul a precizat și că românul este într-o continuă creștere și că va deveni un fundaș grozav.
”Radu Drăgușin este mereu titular la noi (n.r. la naționala României). Este într-o continuă creștere și va deveni un fundaș grozav. Acum e concentrat să prindă prima echipă la Tottenham.
Dacă va continua să joace puțin în Anglia și dacă aș fi la Juventus, chiar m-aș gândi să-l aduc înapoi. Este tânăr, cunoaște Serie A și clubul Juventus.
Ca selecționer mă interesează ca Drăgușin să joace și să fie fericit, deciziile altor antrenori nu sunt problema mea”, a spus Mircea Lucescu pentru Gazzetta dello Sport.