Inter a anunțat ce se întâmplă cu Cristi Chivu, după câștigarea titlului Primavera. Prima reacție a antrenorului

Inter a anunțat ce se întâmplă cu Cristi Chivu, după câștigarea titlului Primavera. Prima reacție a antrenorului Stranieri

Cristi Chivu a câștigat campionatul Primavera alături de Inter U19.

În finala play-off-ului, echipa lui Chivu a învins AS Roma, scor 2-1, după prelungiri. Finala s-a disputat la Reggio Emilia, pe stadionul lui Sassuolo, iar AS Roma, câștigătoarea sezonului regulat, a deschis scorul în minutul 70, prin fundașul spaniol Javier Vicario. Inter a trimis meciul în prelungiri grație reușitei mijlocașului Cesare Casadei, din minutul 81. Golul victoriei a fost înscris de mijlocașul bulgar Nikola Iliev, în minutul 97. Decarul nerazzurilor a pătruns excelent în careu, a fentat un adversar și a finalizat cu un șut în forță.

Inter a anunțat ce se întâmplă cu Cristi Chivu, după câștigarea titlului Primavera

La finalul meciului, Dario Baccin, unul dintre directorii sportivi ai lui Inter, a anunțat că fostul căpitan al naționalei României va continua să antreneze la echipa U19 a lui Inter, acest lucru fiind stabilit încă de la începerea play-off-ului.

  • Inter A Anuntat Ce Se Intampla Cu Cristi Chivu Dupa Castigarea Titlului Primavera Prima Reactie A Antrenorului

Chivu antrenează la grupele de juniori ale lui Inter din 2018. A început cu categoria U14, iar în fiecare an a făcut câte un salt - U17, U18, respectiv U19.

"Așa cum știți, ultimii doi ani au fost foarte dificili pentru toată lumea din punct de vedere financiar, nu s-au făcut investiții și am accelerat creșterea unor jucători tineri aducându-i de la U17 la Primavera. De aceea este satisfacția foarte mare acum. Băieții au fost conduși într-o manieră impecabilă de antrenorul nostru, Cristian Chivu, care, la prima lui experiență, a realizat o capodoperă.

Cristian a oferit foarte multe acestui club, atât pe teren, cât și ca om. A devenit un punct de referință pentru băieți. A câștigat foarte multe trofee ca fotbalist, e unul dintre eroii acelei triple, astfel că vocea lui are greutate acum. 

Sigur, campionatul câștigat este și rodul precedenților ani și meritul antrenorilor care au fost înainte de Chivu. La anul vom continua cu Cristian, dar acest lucru fusese stabilit încă de dinainte de semifinală. Rezultatul nu ar fi afectat această decizie pentru că suntem convinși că este persoana potrivită pentru acest club și pentru ce vrem să facem în următorul sezon", a spus Dario Baccin, potrivit FC Inter 1908.

Cristi Chivu: "Am făcut un pact cu jucătorii acum trei luni"

Cristi Chivu și-a felicitat jucătorii după finala cu AS Roma și a dezvăluit ce pact a avut cu ei încă din luna februarie, de la meciul cu Fiorentina, scor 1-3.

"Sunt foarte fericit pentru băieți, ei sunt adevărații protagoniști, nu eu. Am preluat acest grup în urmă cu trei ani, la U17. Din nefericire, a fost pandemia, multe testări, izolarea, iar băieții nu au avut șansa de a juca și de a se îmbunătăți. Sunt foarte fericit pentru ei, și-au îndeplinit un vis. 

Am făcut un pact cu ei în urmă cu trei luni. Momentul de cotitură a fost înfrângerea cu Fiorentina, după care nu am mai pierdut deloc. Au urmat 17 meciuri consecutive fără înfrângere, ceea ce nu este deloc simplu la nivel de juniori. Acum e momentul să sărbătorim.

Ce pact am făcut? Le-am spus că trebuie să jucăm 15 finale. Am plecat de la primul obiectiv, acela de a juca 15 meciuri și de a avea șansa de a evolua în play-off. Băieții au fost foarte buni și am avut stabilitatea necesară", a spus Chivu.

Formația lui Cristi Chivu a încheiat pe locul secund sezonul regulat, cu șapte puncte sub AS Roma, însă a avut un parcurs excelent în play-off, unde a trecut de Cagliari (3-3, după ce la pauză era condusă cu 3-0) datorită poziției superioare din clasament și de Roma, în finală.

  • 10 titluri a cucerit Inter Primavera în istoria sa
Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!