Inter se pregateste sa-l VANDA pe Chivu in iarna! Vezi ce cota are si cine ii ia locul in echipa lui Ranieri!
"Chivu isi face bagajele" e stirea zilei in Italia. Inter s-a inteles deja cu omul care ii va lua locul in echipa lui Ranieri, se scrie in presa italiana.
Juan Jesus de la Internacional Porto Alegre e omul care il va inlocui pe Chivu la Inter, sunt siguri italienii. 5 milioane de euro este suma pe care Moratti spera s-o obtina de pe urma romanului.
"Juan Jesus este considerat un Maicon al partii stangi a apararii si in plus este mult mai tanar (n.r. - Maicon este fundas dreapta si are 30 de ani). O afacere importanta pentru Inter in perspectiva. Chivu ar putea pleca pleca in urmatoarea perioada de transferuri, in iarna, pretul cartii fundasului roman este de aproximativ 5 milioane de euro, iar aceasta suma ar putea fi girata apoi pentru achizitionarea lui Juan Jesus. Afacerea pare a fi aproape de concretizare", noteaza site-ul italian webnotizie.net, sub titlul "Juan Jesus luat, Chivu isi face bagajele".
Sursa citata mentioneaza ca Inter a avut probleme in ultimii ani in privinta postului de fundas stanga si "nu pare sa gaseasca un jucator care sa garanteze calitate si cantitate". "Nagatomo are in continuare limite evidente, mai ales pe faza de aparare, iar Chivu a marturisit in mai multe randuri ca nu vrea sa fie fundas stanga. Contractul romanului expira in 2012 si Chivu ar putea fi primul campion care pleaca de la gruparea milaneza. Cei de la Inter au obtinut deja acceptul lui Juan Jesus, fundas al echipei Internacional, care ar putea veni la echipa lui Claudio Ranieri in ianuarie, pentru suma modica de 6 milioane de euro", scrie webnotizie.net.
Sursa: Mediafax
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News