Interviu cu romanul care a fost selectionerul Siriei si a dat mana cu Bashar Al-Assad: "Tocmai venise din Romania!"

Autor: Gabriel Chirea

Valeriu Tita (52 de ani) a fost selectioner al Siriei intre 21 decembrie 2010 si 9 februarie 2011. Revoltele antiguvernamentale au izbucnit la inceputul lui 2011, iar in aprilie 2012 au escaladat intr-un sangeros razboi civil, care a ajuns sa faca aproape 500.000 de victime si sa disloce 5 milioane de refugiati peste granite. Dupa inceperea framantarilor sociale, tehnicianul roman a parasit Siria, dar a activat in continuare in tari din Orientul Mijlociu, inclusiv Irak. Tita l-a cunoscut pe conducatorul sirian in 2010, cand Assad l-a felicitat personal pentru castigarea AFC Cup cu echipa pe care o pregatea.

Cum a fost sa antrenati in Siria?
In 2011, am fost selectioner la echipa nationala a Siriei, apoi m-am intors la Al-Shorta pentru finala Cupei Asiei. In Siria atunci nu incepuse nimic, chiar dupa ce am terminat cu echipa nationala, la o luna de zile, au inceput luptele puternice. Nu erau tensiuni, nu am simtit nimic inainte. M-am intors in vara lui 2011 ca sa continui cu Al-Shorta, pentru Cupa Asiei, si atunci au inceput tensiunile, sa iasa lumea in strada, pro si contra regimului... Eu am plecat in Romania si apoi am avut un contract in Kuweit. In Siria nu am mai fost din 2012, dar tin legatura cu oameni de acolo.

Cum era viata in Siria in acea perioada?
Era totul ok, era o tara unde se traia bine, o tara care avea de toate. Era o tara ieftina, unde avea valoare banul. Era o tara care avea petrol si gaze naturale, dar nu prea erau exploatate. Agricultura era foarte bine dezvoltata, se faceau exporturi masive in Iordania, Liban, Arabia Saudita... Tineau toate tarile din jur cu legume si fructe. Ca infrastructura era destul de apropiata de Romania, ca drumuri, cladiri...

Cum vi se pare schimbarea adusa de razboi?
Imi spunea un fost jucator, care era din orasul Deir ez-Zor, "coach, nu a mai ramas nimic in picioare, totul e la pamant, privesti peste oras dintr-o parte in alta"... Eu am stat mai mult in Alep si Damasc, erau orase frumoase, agitate, cu arhitectura frumoasa. Am inteles ca in Alep, jumatate dintre cartiere sunt rase de pe fata pamantului. Eu am stat 3 ani in Alep, am castigat AFC Cup, am fost asteptati de sute de mii de fani pe drumul de la aeroport la stadion. Au fost momente frumoase, aveam multi prieteni acolo. Imi povesteau ca nu mai e hotelul unde am stat, nu mai e cafeneau unde mergeam, nu mai e stadionul. Sunt roman, dar ma doare. Era langa Alep si o Citadela de pe vremea romanilor, era si pe lista UNESCO. Era senzationala, am inteles ca au distrus-o jumatate si pe aia, la fel cum au aruncat in aer si Palmyra. E cel mai rau cand dispare istoria tarii. In 2011, eram la hotel si am vazut pe geam un elicopter si a tras rachete spre o unitate militara aflata la cateva sute de metri de mine. In rest, am avut noroc sa nu am evenimente speciale.

L-ati intalnit pe Bashar Al-Assad?
Da. In 2010, cand am castigat AFC Cup, a venit la noi la stadion. Chiar venise din Romania, fusese in vizita la noi, a stat o noapte la Istanbul si a venit direct la Alep, ca nu e departe de Turcia. Am dat mana, a stat de vorba cu noi, chiar am avut o discutie cu el si cu prim-ministrul. Acum lumea zice ca e dictator, criminal... Eu am vorbit de fotbal, mi s-a parut un om normal, deschis... Ii placea fotbalul, dar nu era fanatic, intelegea ca fotbalul poate aduce o imagine buna tarii, daca existau rezultate bune.

In Irak cum a fost?
Ca intr-o tara dupa razboi: lipsuri, frica, distrugeri, tensiune, oameni cu nevoi... Al-Talaba este o echipa de prima liga din Bagdad, acum este pe locul 8. Am gasit acolo o echipa cu istorie frumoasa, dar cu multe datorii. Traiesc din trecut, nu inteleg ca in fotbal e ca in viata - conteaza prezentul si viitorul. Dupa ce am plecat eu, au schimbat 4 antrenori, din cauza lipsei banilor, a lipsei jucatorilor profesionisti. Am fost singura echipa care nu am facut cantonament. Al-Talaba este echipa Educatiei din Irak, cum era la noi inainte Sportul Studentesc. Am fost la minsitru si mi-a zis ca nu pot sa dea bani la fotbal, ca ei se axeaza pe securitatea tarii, pe Armata si pe Politie. "Poate la anul!", mi-a zis. Pai, eu ce fac pana la anul? Aveau buget mic si nici pe ala nu-l dadeau. A fost o experienta buna, ca sa vad ce inseamna Irakul.

Campionatul la ce nivel era?
Campionatul are 20 de echipe si, culmea, voiau sa il faca de 24 de echipe. Au intrebat antrenorii si eu m-am opus, ca nu e normal asa ceva. Le-am zis sa faca macar doua serii, Nordul si Sudul, si pe urma primele 2 sau primele 4 din fiecare serie sa joace in play-off. Cu 24 de echipe nu se mai termina campionatul niciodata, pentru ca oricum e nu stii cand incepe, cand se joaca si cand se termina. Pana acum s-au jucat abia 2 etape din retur, din Cupa niciun meci. Poate sa se joace din 3 in 3 zile si pe urma se intrerupe o luna. Nu au program dinainte stabilit, iti dau toata pregatirea peste cap. Vor sa termine sezonul pana in august, dar sa vedem... E o tara fara un sistem al fotbalului. Pacat, pentru ca sunt jucatori talentati, au calitate buna. Se descurca in cupele internationale, au jucatori masivi, de calitate. Au jucatori, dar e o tara venita dupa razboi, nu au infrastructura. Sunt vreo 4 echipe care au bani, restul nu sunt siguri de buget.

Era periculos?
Se mai intamplau si atentate. In ianuarie (n.r. - 2018) au fost 3, unul dupa altul, pe 13, 14 si 15. Intr-o piata s-a aruncat unul in aer, langa un baraj de politie s-a aruncat o femeie in aer... Asta a fost si unul dintre motivele pentru care am plecat, nu am mai suportat. Devenise o obisnuinta, dar nu poti sa traiesti normal in felul asta. Vad ca din ianuarie nu s-a mai intamplat nimic... Sincer, eu nu m-as mai duce in Irak. E tensiunea prea mare. De exemplu, am stat 4 luni si jumatate si am iesit o singura data in oras, mergeam doar la hotel si la antrenament. Si acolo cu frica... Se uitau ciudat la mine, simteam din priviri "ce cauta asta aici?". Nu stiau ca sunt antrenor de fotbal, pe acolo sunt militari, mercenari, afaceristi... Si cand ieseam din hotel, parca eram in unitate militara, eram paziti cu arme, cu grenade.

V-ati schimbat de-a lungul anilor, ati adoptat obiceiuri de-ale lor?
Nu, nu. Eu le-am respectat obiceiurile, ei m-au respectat pe mine. Am avut noroc ca am jucat in Maroc 6 ani si am inteles din timp ce mentalitate au. E Ramadanul de care trebuie sa tii cont ca antrenor, e alimentatia, e cultura. Jucatorii stau si se culca la 3-4 dimineata, stau noaptea cu familia la ceai. Stau cu picioarele sub ei, ceea ce nu e indicat pentru sportivi... Viata in tarile arabe e foarte diferita. Fiecare are cultura ei, specificul ei. Noi le spunem tuturor arabi, dar ei sunt destul de diferiti. In Arabia Saudita se respecta cel mai mult religia, e o tara mai inchisa, unde nu gasesti alcool, se fac rugaciunile... In Liban, unde sunt 38% crestini, e alta viata. In Maroc e alta viata. Cu mancarea nu am avut probleme, desi doar in Liban se mananca carne de porc. Oricum, nu ma prea omor eu cu carnea de porc.

Va ganditi sa reveniti la o echipa din tara?
Nu, sunt rupt de fotbalul romanesc, daca sunt de atata timp plecat. Nu prea am urmarit campionatul. Am fost 5 luni in Irak, nu am prins nicio televiziune romaneasca, doar ce am citit pe internet. E greu sa mai vin in Romania, pentru ca e un circuit format si eu nu sunt in el. Nu prea ma stie lumea, daca am antrenat numai in tarile arabe. Dar m-am obisnuit acolo. Eu sunt acum inscris la cursurile pentru licenta PRO, in iunie avem examenele. Fiind in Irak, mi-a fost foarte greu sa vin la cursuri, dar am venit la toate. Nu prea acceptau ei sa plece antrenorul principal si sa lase secundul sa se ocupe de echipa. Am plecat des, am lipsit si de la doua meciuri, a fost extrem de greu. Sa vad de la vara in ce parte o iau.

Unde v-ati simtit cel mai bine din toate tarile unde ati lucrat?
Cel mai bine a fost in Emirate. E cel mai sigur, sunt cele mai bune conditii, totul e profesionist acolo. Acolo poti sa aduci si jucatori profesionisti, cei care fac diferenta intre echipe. Cine are bani multi, aduce jucatori de valoare. Tot in zona asta o sa mai caut in viitor. Echipa mea era formata dintr-un sirian - antrenor secund si un roman, kinetoterapeut.

Familia ce zice?
Familia... Decat sotia... Fata cea mare e maritata, e la casa ei, am si o nepotica. Cea mica lucreaza in Bucuresti si vrea sa plece in America. Trebuie sa traim si noi, ca fiecare. Valul de refugiati vine spre noi, noi ne ducem acolo, pe unde e nevoie, stiti cum e soarta. Antrenorii romani sunt bine vazuti peste tot aici - Siria, Iordania, Liban... Au avut rezultate, sunt seriosi, de aia sunt si cautati. Din pacate, nu prea sunt uniti, cum sunt brazilienii sau cei din fosta Iugoslavie, care se ajuta intre ei mai mult.

Alti 3 romani au mai fost inaintea lui Valeriu Tita antrenori ai reprezentativei Siriei: Cornel Dragusin (1965-1966), Virgil Dridea (1992-1993) si Mircea Radulescu (1997-1998).

VALERIU TITA
Data nasterii: 22 aprilie 1966 (52 ani)
Locul nasterii: Turnu Severin (Jud. Mehedinti)
Echipe ca jucator: Drobeta Turnu Severin (1984-1990), Corvinul Hunedoara (1990-1993), Olympique Casablanca (1993-1995 / Maroc), Raja Casablanca (1995-1996 / Maroc), Maghreb de Fes (1996-1998 / Maroc), Drobeta Turnu Severin (1998-2000)
Echipe ca antrenor: Drobeta Turnu Severin (2006-2008), Al-Ittihad Alep (2008-2010 / Siria), nationala Siriei (2010-2011), Al-Shorta (2011 / Siria), Al-Naser SC ( 2011 / Kuweit), Sharjah FC ( 2011-2012 / Emiratele Arabe Unite), Al-Faisaly Amman (2012 -2013 / Iordania), Al-Safa SC (2013-2014 / Liban), Al-Orobah (2015 / Arabia Saudita), Nejmeh SC (2015-2016 / Liban), Al-Taraba (2017-2018 / Irak)
Palmares: Asian Football Confederation (AFC) Cup (2010), Supercupa Libanului (2013, 2016), Cupa Libanului (2016), Elite Cupa Liban (2016)