Ioan Becali, anunț fulger: ”Moruțan este în Italia și face controlul medical!”
Ioan Becali a vorbit despre viitorul lui Olimpiu Moruțan (25 de ani), fotbalistul indisponibil momentan din cauza unei accidentări.
Olimpiu Moruțan este în Italia și își face un control medical la Pisa
Presa din Italia a scris duminică despre faptul că Olimpiu Moruțan are șanse destul de mari să revină la Pisa, chiar și în condițiile în care internaționalul român se reface încă după accidentarea suferită la finalul sezonului trecut când a avut o ruptură la tendonul lui Achile.
Ioan Becali, agentul fotbalistului, a confirmat interesul Pisei și a anunțat că în aceste momente fotbalistul efectuează un control medical la Pisa, în urma căruia italienii vor decide dacă merită să îl transfere în această perioadă de mercato.
”Îl avem pe Moruțan în Italia, la un control medical din partea doctorului Pisei. Să vedem ce va evalua, când crede că va putea începe pregătirea cu prima echipă. Atunci se vor realua niște discuții între Pisa și Galatasaray”, a spus Ioan Becali la Digi Sport.
- 3 milioane de euro este cota de piață a lui Olimpiu Moruțan, conform Transfermarkt.
Ce au scris italienii despre transferul lui Olimpiu Moruțan la Pisa
”Agentul Ioan Becali vorbește despre o posibilă revenire senzațională a lui Olimpiu Moruțan, clientul său, la Pisa. Fotbalistul este deținut acum de clubul din Turcia, Ankaragucu, cu un contract valabil până în 2026. Ankaragucu l-a cumpărat anul trecut de la Galatasaray.
Deocamdată, Moruțan este indisponibil din cauza unei accidentări la tendonul lui Achile, aceeași accidentare care l-a împiedicat să joace la EURO 2024. Este o operațiune dificilă, dar nu imposibilă, care oferă perspective de viitor. Jucătorul va avea nevoie de timp pentru a reveni pe teren”, au scris italienii de la iltirreno.it.
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News