Ioan Becali laudă un internațional român: ”Mare salt calitativ”

Ioan Becali laudă un internațional român: ”Mare salt calitativ” Stranieri

Agentul FIFA a vorbit la superlativ despre Marius Marin (26 de ani).

Mijlocașul central, cotat la 1.6 milioane de euro și care a strâns până în clipa de față 22 de selecții la echipa națională, se află la Pisa din iulie 2019 și mai are contract cu clubul din Serie B până în iunie 2025.

Ioan Becali laudă un internațional român: ”Mare salt calitativ”

Marius Marin plecat din România în 2016, moment în care Poli Timișoara l-a cedat la formația juvenilă a celor de la Sassuolo. A mai evoluat pentru Sassuolo Primavera, dar și pentru Catanzaro și Pisa.

Ioan Becali a evidențiat faptul că Marius Marin a făcut un ”salt calitativ” în cariera sa și că mijlocașul e genul de jucător care poate contribui la accederea Pisei în primul eșalon al Italiei.

”Este titular constant în naționala României și nu e bătrân, are doar 26 de ani. Poate ținti spre Serie A cu Pisa sau spre un club de mare calibru. În al doilea caz, ar aduce mulți bani pentru actuala sa echipă.

A făcut un mare salt calitativ, atât fizic, cât și psihic. Acum e mai controlat și nu mai face atâtea faulturi de cartonaș galben, e mult mai echilibrat, chiar și când își atacă adversarul.

Este un alt Marin și eu sper că, datorită contribuției sale, Pisa să promoveze în Serie A, așa cum a făcut-o și Parma în sezonul trecut”, a spus Ioan Becali, potrivit cascinanotizie.it.

Cifrele lui Marius Marin, potrivit Transfermarkt

  • Pisa: 214 meciuri jucate, 6 goluri înscrise, 11 pase decisive
  • US Catanzaro: 30 meciuri jucate, 0 goluri înscrise, 3 pase decisive
  • Sassuolo Primavera: 30 meciuri jucate, 0 goluri înscrise, 1 pasă decisivă
  • ACS Poli Timișoara: 2 meciuri jucate, 0 goluri înscrise, 0 pase decisive
ARTICOLE PE SUBIECT
Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!