Ionuț Radu, apărat în Gazzetta dello Sport: "Lăsați-l în în pace! Alții au făcut gafe mai mari"

Ionuț Radu, apărat în Gazzetta dello Sport: Lăsați-l în în pace! Alții au făcut gafe mai mari Stranieri

Ionuț Radu (25 de ani) a avut un debut nefericit la Cremonese în Serie A, gafând în minutul 90+5 al meciului cu Fiorentina, din prima etapă a campiontului, scor 2-3.

 

Fiorentina a obținut victoria după o gravă eroare a lui Ionuț Radu. În minutul 90+5, Rolando Mandragora a trimis un șut-centrare din marginea careului, mingea s-a dus pe spațiul porții, iar Radu părea să fie în controlul balonului, însă a preferat să nu respingă și a intrat cu tot cu minge în poartă.

Ionuț Radu, apărat în Gazzetta dello Sport după gafa din Fiorentina - Cremonese 3-2

Pentru Radu a fost primul meci cu Cremonese în Serie A, iar fostul căpitan al naționalei U21 se află la a doua eroare mare din acest an. În sezonul trecut, la unul dintre cele două meciuri oficiale în care a apărat la Inter, românul a gafat în meciul cu Bologna (1-2), când a dat pe lângă minge și i-a permis unui adversar să marcheze.

  • Ionut Radu Aparat In Gazzetta Dello Sport Lasati L In In Pace Altii Au Facut Gafe Mai Mari

După eroarea din meciul cu Fiorentina, Cremonese și-a manifestat susținerea pentru Ionuț Radu, iar portarul este apărat acum și de jurnalistul Alessandro Vocalelli, care a scris un material amplu în Gazzetta dello Sport cu titlul "Vorbim doar de Radu, dar alții au făcut gafe mai mari. Lăsați-l în pace!", în care a subliniat că goalkeeper-ul nu ar trebui să fie pus la zid după această gafă.

De asemenea, jurnalistul italian a făcut o comparație cu alte gafe ale portarilor din această primă etapă de Serie A, sesizând că doar în cazul lui Radu au existat comentarii extrem de dure.

"Fără a intra într-o evaluare psihologică, este posibil ca, după ce a avut trei intervenții decisive, Radu să fi avut mult prea multă încredere în el și să încerce să încheie meciul într-un mare stil. Sigur, și asta este o greșeală, dar nu atât de mare cum vedem în anumite comentarii, în care este pusă la îndoială și capacitatea lui de a fi un portar de calitate.

Radu trebuie doar să își recapete încrederea în el, să simtă și încrederea colegilor, a antrenorului și a mediului din care se află.

Spre exemplu, Gollini (n.r - portarul Fiorentinei) are mai puțină responsabilitate pentru faptul că a încasat un gol direct  din corner? Sau Maximiano (n.r - portarul lui Lazio, eliminat în minutul 5 al meciului cu Bologna pentru un henț), care a comis o gafă incredibilă după doar cinci minute? Diferența este una singură: că Fiorentina și Lazio au câștigat, iar erorile lor au fost uitate. 

Pe scurt, Radu a fost cu siguranță vinovat, dar foarte ghinionist. Pentru că a fost din nou personajul negativ, chiar după ultimul meci jucat la Inter. Dacă golul ar fi fost în minutul 5, poate că Cremonese ar fi întors rezultatul datorită paradelor sale excelente, iar reacțiile respective ar fi dispărut. 

Radu merită puțină înțelegere și susținere pentru prima parte a carierei sale - la nivel de juniori era considerat un fel de fenomen - dar poate și pentru cele 90 de minute contra Fiorentinei", se arată în editorialul din Gazzetta dello Sport.

Cremonese, mesaj superb pentru Ionuț Radu

Gafa goalkeeper-ului Ionuț Radu, care și-a introdus mingea în poartă în minutul 90+5 chiar la debutul pentru Cremonese (2-3 cu Fiorentina în prima etapă din Serie A), i-a adus o sumedenie de critici românului, însă clubul italian a postat marți la prânz un superb mesaj de susținere pentru fotbalist.

"Fiecare jucător cremonez, ca atare, face parte dintr-o familie, un club, un grup. 

Fiecare laudă și fiecare critică la adresa unui individ se adresează întotdeauna întregii echipe. Pentru că așa suntem, uniți atât pe teren cât și în afara lui, în bucurii și mai ales în dificultăți. 

Am scris-o după meci: am pierdut ca echipă, vom câștiga ca echipă", a postat Cremonese pe pagina oficială de Facebook și pe contul oficial de Twitter ale clubului, completând mesajul cu o definiție din dicționar a cuvântului "empatie".

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!