Duminică după-amiază, Venezia a remizat pe terenul unei contracandidate în lupta pentru salvare, Lecce, scor 1-1, în runda cu numărul 31 din Serie A.
Ionuț Radu, lăudat de căpitanul lui Lecce
Cu Radu integralist între buturi, Venezia a deschis scorul în minutul 50, după ce fundașul Antonino Gallo și-a trimis mingea în propria poartă.
Lecce a reușit să restabilească egalitatea după un sfert de oră, când Federico Baschirotto a trimis o lovitură de cap imparabilă după un corner.
Același Baschirotto, căpitanul lui Lecce, a fost aproape de dublă în minutul 84, tot cu o lovitură de cap. De această dată, Ionuț Radu a plonjat spectaculos și a respins in-extremis, păstrând un punct pentru Venezia.
Federico Baschirotto a ținut să-l felicite pe Ionuț Radu la unul dintre interviurile acordate după joc.
"Am marcat un gol important pe care îl dedic acestei echipe, care luptă în fiecare zi și așa va face până la final.
Radu a fost bun. A produs un miracol la lovitura de cap prin care puteam face dubla. Am crezut că marchez, dar a reușit să respingă. Azi am fi meritat cele trei puncte", a declarat căpitanul lui Lecce, Federico Baschirotto, la microfonul DAZN.