Istvan Kovacs, criticat pentru prestația de la Campionatul Mondial al Cluburilor: „Un arbitraj provocator, lipsă mare de claritate!”

Istvan Kovacs, criticat pentru prestația de la Campionatul Mondial al Cluburilor: „Un arbitraj provocator, lipsă mare de claritate!” Stranieri

Antrenorul lui Flamengo a criticat deciziile lui Istvan Kovacs, de la meciul Al-Hilal - Flamengo, din semifinalele Campionatului Mondial al Cluburilor.

Istvan Kovacs (38 ani) a fost delegat la meciul dintre Al-Hilal și Flamengo, 3-2, din semifinalele Campionatului Mondial al Cluburilor. Românul nu a avut parte de o partidă ușoară. A fost nevoit să dicteze două lovituri de pedeapsă, ambele pentru saudiți, și să-i arate un cartonaș roșu brazilianului Gerson (25 ani), încă din minutul 45+8.

Istvan Kovacs, criticat de antrenorul lui Flamengo 

Vitor Pereira (54 ani) nu a fost mulțumit de arbitrajul lui Istvan Kovacas. Antrenorul lui Flamengo consideră că deciziile „centralului” din Carei au influențat jocul în favoarea lui Al-Hilal. 

„Ne-am pregătit pentru acest meci, am studiat adversarul, dar pentru un arbitraj care nu s-a ridicat la nivelul competiției nu ne-am pregătit.

O lipsă mare de claritate, un arbtiraj provocator, iar dacă jucătorii noștri nu aveau personalitate, sunt convins că meciul s-ar fi terminat cu și mai multe eliminări.

Meciul de astăzi a fost condiționat foarte mult de arbitraj”, a declarat Pereira, conform Diario Do Grande

Al-Hilal va juca în finala Campionatului Mondial al Cluburilor cu învingătoare dintre Al Ahly și Real Madrid.

Al-Hilal aleargă după Leo Messi și Busquets

Al-Hilal este una dintre contracandidatele la titlu ale lui Al-Nassr, noua echipă a lui Cristiano Ronaldo (37 ani). De altfel, Hilal visează să-l transfere pe Leo Messi (35 ani), ca răspuns la mutarea făcută de rivala sa. Saudiții sunt gata să-i ofere și 300 de milioane de dolari pe an starului de la PSG.

Altfel, echipa din Riyadh studiază și alte piste. Recent, s-a aflat că bogătașii de la Hilal îl vor și pe spaniolul Sergio Busquets (34 ani), care își încheie angajamentul cu Barcelona în această vară.

În acest moment, cei mai cunoscuți fotbaliști care evoluează pentru finalista din Campionatul Mondial al Cluburilor sunt nigerianul Odion Ighalo (33 ani, fost la Manchester United), argentinianul Luciano Vietto (29 ani, ex Atlético Madrid), malianul Moussa Marega (31 ani, ex Porto) și peruanul André Carrillo (31 ani, fost la Benfica).

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!