Italienii anunță ce îl așteaptă pe Nicolae Stanciu: "Din acest motiv s-a grăbit Genoa!"

Italienii anunță ce îl așteaptă pe Nicolae Stanciu: Din acest motiv s-a grăbit Genoa! Stranieri

Nicolae Stanciu (31 de ani) este pe cale să semneze cu Genoa, clubul din Serie A condus de Dan Șucu.

Joi seară, presa din Italia a scris că Genoa, echipa patronată de Dan Șucu, este pe cale să obțină semnătura lui Nicolae Stanciu. Transferul ar urma să se realizeze în vară, când mijlocașului îi expiră contractul cu Damac.

Nicolae Stanciu îi va lua locul lui Fabio Miretti la Genoa

Presa italiană anticipează că Nicolae Stanciu îi va lua locul la Genoa lui Fabio Miretti (21 de ani), mijlocașul ofensiv care a fost om de bază în acest sezon, dar care este doar împrumutat de la Juventus, iar în vară va reveni la "Bătrâna Doamnă".

"Nici în vara trecută și nici în ultimele săptămâni nu s-a pus problema unui transfer definitiv al lui Miretti la Genoa. Din acest motiv s-a grăbit conducerea celor de la Genoa pentru a-l transfera pe Stanciu, căruia i s-a oferit un contract pe doi ani", scrie Tuttomercatoweb.

  • 3 goluri și 3 pase decisive a reușit Miretti la Genoa în cele 24 de partide din acest sezon

Italienii remarcă și că Genoa "este printre puținele echipe din Serie A care își pot face deja planuri pentru sezonul următor". Motivul? Echipa antrenată de Patrick Vieira este deja practic salvată de la retrogradare cu nouă runde înainte de final.

Genoa, care se pregătește de meciul cu Juventus (sâmbătă, 19:00), se află pe locul 12 în Serie A, cu 35 de puncte, nu mau puțin de 13 peste prima poziție retrogradabilă, ocupată de Empoli.

De partea cealaltă, Nicolae Stanciu va încheia sezonul la Damac, iar în vară, când îi expiră contracutl, va putea pleca gratis la Genoa. Formația saudită, la care este legitimat și Florin Niță, se află pe locul 12, cu 7 puncte deasupra liniei roșii.

00:50
live
Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!