Italienii au dat ultimele detalii despre viitorul lui Dennis Man și al lui Valentin Mihăilă la Parma: ”Ne întreabă toată Europa!”
Dennis Man și Valentin Mihăilă au promovat cu Parma în Serie A, însă viitorul celor doi internaționali români este incert.
Directorul sportiv al Parmei, Mauro Pederzoli, a luat parte la o conferință de presă, în care a vorbit și despre planurile ”Cruciaților” din fereastra de transferuri de vară. Deși conducerea Parmei are încredere că jucătorii care au obținut promovarea pot face față cu brio în Serie A, ”Cruciații” au pus la cale și câteva transferuri.
Ultimele detalii despre viitorul lui Dennis Man și Valentin Mihăilă la Parma
Totuși, obiectivul principal din această vară este ca jucătorilor care se apropie de finalul contractelor să le fie prelungite înțelegerile. În această situație se află și Dennis Man și Valentin Mihăilă. Contractele celor doi jucători români vor expira în vara anului 2025, iar, deocamdată, cei doi fotbaliști români nu au ajuns la un acord pentru prelungire.
În cazul lui Dennis Man ar fi vorba despre pretențiile financiare ridicate ale fotbalistului, care ar fi cerut un salariu de două milioane de euro pe an.
”Trebuie să găsim un echilibru între rezultate și aspectul economic. Suntem foarte fericiți că am reușit să promovăm, pentru că revenim în Serie A, a fost obiectivul nostru din punct de vedere sportiv, dar revenim cu mulți jucători tineri de calitate care ne fac mândri. Sunt două obiective care nu întotdeauna merg mână în mână.
Sper ca în Serie A să vedem ce am văzut și până acum, o echipă tânără, pozitivă și, mai presus de toate, o echipă curajoasă.
Vom face câteva mutări, dar suntem convinși că avem o echipă pregătită să reziste impactului Serie A, bineînțeles, vom aduce și câțiva jucători noi.
Avem mulți jucători tineri despre care ne întreabă toată Europa. Ideea este să îi ținem aproape de noi”, a spus Mauro Pederzoli în cadrul unei conferințe de presă.
Chiar dacă directorul sportiv al Parmei nu a menționat numele celor doi jucători români, italienii de la Parma Live sunt convinși că acesta a făcut referire și la Man și Mihăilă: ”Chiar dacă Dennis Man și Valentin Mihăilă nu mai intră complet în categoria jucătorilor tineri, nu există nicio îndoială că directorul sportiv al Parmei a făcut referire și la ei”.
Dennis Man, sezon de vis cu Parma
Dennis Man a avut un sezon foarte bun alături de Parma. ”Cruciații” au promovat în Serie A, după ce au încheiat sezonul pe primul loc în Serie B, cu 76 de puncte.
În această stagiune, Dennis Man a marcat 13 goluri și a contribuit decisiv în șapte rânduri.
- 6,5 milioane de euro este cota de piață a lui Dennis Man, potrivit Transfermarkt.
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News