Goalkeeper-ul român nu a mai apărat de pe 4 noiembrie 2023, de pe vremea când evolua sub formă de împrumut la Bournemouth. Revenit la Inter, Radu nu a mai fost inclus în lotul nerazzurrilor, iar Oscar Damiani, fostul său agent, a încercat să îi găsească o nouă echipă.
Ce au scris italienii despre ruptura dintre Ionuț Radu și Oscar Damiani
Au apărut variante precum Palermo sau Sassuolo, însă Ionuț Radu și-a dorit să continue în prima ligă italiană, motiv pentru care a și fost criticat public de către Damiani.
Italienii sunt convinși că acesta a fost motivul rupturii dintre Ionuț Radu și Oscar Damiani, deoarece, o lună mai târziu, Federico Pastorello, cel care îi reprezintă și pe Florinel Coman sau Florin Tănase, a anunțat că a semnat cu goalkeeper-ul român.
”Ionuț Radu încă speră că își va relansa cariera. Portarul care se află sub contract cu Inter până la finalul sezonului și care i-a dezamăgit pe fani, în urmă cu trei sezoane, cu gafa din meciul cu Bologna, care i-a costat titlul pe nerazzurri, i-a lăsat fără cuvinte în această vară pe cei din conducerea clubului, când a refuzat orice destinație apărută, chiar dacă era conștient de faptul că nu mai are loc la Milano.
Printre alte cluburi, Radu le-a refuzat pe Palermo și Sassuolo, echipe din Serie B, care au ambiția să revină curând, dacă nu imediat, în Serie A. Acest lucru nu i-ar fi convenit lui Oscar Damani, fostul agent și principalul apărător al românului după greșeala comisă pe Dall’Ara. Probabil după aceste refuzuri, relația dintre ei s-a complicat. Federico Pastorello a anunțat că a semnat cu portarul”, au scris cei de la fcinter1908.it.
De altfel, italienii au anticipat care este acum principalul obiectiv al portarului român. Jurnaliștii din ”Cizmă” sunt convinși că Radu vrea acum să își găsescă o nouă echipă cât mai repede.
”Speranța lui Radu în acest moment este să își găsească o echipă cât mai curând posibil, poate chiar în timpul sezonului, pentru că este sub contract cu Inter, dar în afara lotului. Dacă ar fi cerut rezilierea contractului, nimeni nu s-ar fi opus”, au mai scris italienii.
Ce spunea Oscar Damiani despre Ionuț Radu
”Trebuie să fiu sincer, eu l-am crescut pe Radu de când era un copil la Pizzighettone. A avut mult ghinion, dar au fost și greșelile lui, iar una dintre cele mai mari, așa cum i-am spus și lui și o repet public, a fost că nu a vrut să meargă la Palermo.
A simțit că Serie B este prea mică pentru el, ceea ce eu cred că nu era adevărat, iar acum situația este dificilă. Așteptăm o echipă care să aibă încredere în el”, a spus agentul portarului, Oscar Damiani, conform TuttoMercatoWeb.