Într-un material intitulat ”Serie A, viitorul celor 20 de portari titulari”, publicat astăzi de Tuttomercatoweb, italienii analizează și situația goalkeeper-ului român Andrei Ionuț Radu, care are evoluții apreciate la Venezia, penultima clasată.
”A ajuns la Veneția la începutul lunii februarie pentru a-l înlocui pe Stankovic, accidentat. Are un contract valabil până în iunie anul viitor, apoi un viitor care urmează să fie scris.
'A avut într-adevăr câteva luni foarte complicate și mi-a făcut o promisiune, că va face totul pentru a realiza ceea ce are de făcut. Sunt încântat că își dovedește valoarea, acum trebuie să continue, dar nu am nicio îndoială că o va face', a declarat agentul său, Federico Pastorello, la microfonul redacției noastre în urmă cu câteva zile.
Contract până la 30 iunie 2028”, a dat verdictul Tuttomercatoweb.
Andrei Ionuț Radu, eroul Veneției în duelul cu Napoli! Portarul român, desemnat MVP-ul partidei
Portarul român Ionuț Radu a fost cel mai bun jucător de pe teren în remiza dintre Venezia și Napoli, 0-0 în ultima etapă din Serie A, reușind să blocheze toate încercările vicecampioanei Italiei.
Grație multiplelor sale intervenții salvatoarea spectaculoase, goalkeeperul român a fost desemnat "Player of the Match".
Ionuț Radu a fost desemnat omul meciului și în precedentele două meciuri ale celor de la Venezia, cu Atalanta (0-0) și Como (1-1).
În prima repriză, portarul gazdelor a avut trei intervenții salvatoare, oprindu-i pe jucătorii lui Napoli. Nici în partea secundă nu a cedat, păstrând tabela intactă și oferindu-le venezienilor un punct prețios în lupta pentru supraviețuire.
Evoluția sa i-a adus nota 7,5 din partea Calciomercato, fiind considerat fără îndoială cel mai bun om al meciului.
"Se remarcă în prima repriză cu trei intervenții providențiale în fața lui Raspadori, McTominay și Lukaku. Nici în repriza secundă nu poate fi învins. Este omul meciului", au scris italienii.
Desemnat de trei ori jucătorul meciului în Serie A, Radu nu a fost convocat la națională
Ionuț Radu a semnat cu Veneția la începutul lunii februarie și a jucat în șase meciuri pentru echipa din nordul Italiei, încasând patru goluri și încheind trei meciuri cu poarta curată.
De remarcat că el NU a fost convocat la echipa națională pentru primele două meciuri din preliminariile CM 2026, 0-1 acasă cu Bosnia și 5-1 în deplasare cu San Marino.