Italienii nu se mai opresc cu laudele la adresa lui Man și Mihăilă. Au fost descriși într-un singur cuvânt 

Italienii nu se mai opresc cu laudele la adresa lui Man și Mihăilă. Au fost descriși într-un singur cuvânt  Stranieri

Dennis Man și Valentin Mihăilă au un debut de sezon bun în Serie A, obținând patru puncte după primele trei etape.

Internaționalii români s-au făcut remarcați prin evoluții solide, Dennis Man reușind să și marcheze de două ori, inclusiv în fața lui AC Milan.

După succesul remarcabil cu AC Milan, jurnaliștii de la CalcioMercato i-au dedicat un material lui Dennis Man, despre care au scris că nu fusese remarcat "de nimeni sau aproape nimeni" înaintea acestui sezon.

În plus, gazetarii de la Tuttomercatoweb i-au descris pe cei doi internaționali români drept "aurul de la Parma", făcând referire că jucătorii au ales să-și prelungească înțelegerea cu gruparea din Serie A, deși au avut oferte interesante din Europa și Arabia Saudită. 

Victor Becali, după ce Dennis Man a făcut senzație la Parma: ”Asta îl interesează”

Impresarul lui Dennis Man a indicat faptul că pe jucător îl interesează cel mai mult să facă un sezon bun la Parma. Astfel, poate stârni interesul unor cluburi de top dacă evoluează la un nivel ridicat în primul eșalon al Italiei.

Mai mult, agentul FIFA a remarcat și faptul că nu știe dacă s-a făcut vreo ofertă pentru Man până acum, dar ce-i cert e că nu va pleca: românul și-a prelungit la începutul actualei stagiuni înțelegerea contractuală cu clubul italian.

”Pe Man îl interesează să facă un sezon bun la Parma. De abia și-a prelungit contractul, nu se pune problema plecării.

A început foarte bine, eu cred că va continua foarte bine, va marca multe goluri. Deocamdată, el vrea să confirme la echipa lui, unde a prelungit contractul”, a spus Victor Becali, potrivit iamsport.ro.

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!