EXCLUSIV Jackpot! Helmut Duckadam a comentat transferul lui Radu Drăgușin la Tottehanm
Radu Drăgușin (21 de ani) s-a înțeles cu Tottenham Hotspur, după ce a fost pe radarul celor de la FC Bayern Munchen, dar și Napoli.
Fotbalistul a trecut vizita medicală miercuri seară, iar în cursul zilei de joi ar urma să fie prezentat oficial la echipa din primul eșalon al Angliei, care se situează în acest moment pe locul cinci.
Jackpot! Helmut Duckadam a comentat transferul lui Radu Drăgușin la Tottehanm
Radu Drăgușin va primi apoximaitv trei milioane de euro pe sezon la Tottenham Hotspur. Internaționalul român, stâlpul din defensiva lui Edward Iordănescu de la prima reprezentativă, s-a înțeles cu Spurs pentru un contract valabil până la finele sezonului 2028/29.
Helmut Duckadam, fost jucător la Steaua București, dar și fost președinte de imagine la FCSB, a vorbit pentru Sport.ro despre transferul lui Radu Drăgușin în Premier League și a subliniat că mutarea e ”excelentă”.
- De asemenea, Eroul de la Sevilla a remarcat faptul că transferul jucătorului în eșalonul de top al Angliei priește și fotbalului românesc
”Excelent! Cred că a ales cel mai bine. Eu sunt fan Bayern Munchen, dar cred că a ales bine Tottenham. Cred că i se potrivește mai bine fotbalului englez. Sper să aibă performanțe. Sunt convins că în doi-trei ani cota lui se va dubla.
Noi ne mândrim cu Drăgușin, dar el nu e un produs românesc. Să fim serioși. Drăgușin de când era foarte tânăr a plecat în Italia. A fost la Juventus, peste tot acolo. Practic, el a crescut acolo. Dar, noi ne mândrim cu el.
Cu siguranță, fiind și în echipa națională, sigur că îl asimilăm cu fotbalul românesc și, după mulți ani, avem un jucător de o asemenea valoare și de o asemenea cotă”, a spus Helmut Duckadam pentru Sport.ro.
Radu Drăgușin e fiul foștilor mari sportivi ai României: baschetbalista Svetlana Simion și voleibalistul Dan Drăgușin
Radu Drăgușin provine dintr-o familie de sportivi. Mama sa, Svetlana Simion, e una dintre cele mai valoroase baschetbaliste ale României de după 1989. Tatăl fotbalistului, Dan Drăgușin, e un fost voleibalist de top al României.
Radu a practicat în copilărie - alături de fotbal -, și baschet, și volei, sporturile părinților săi. A fost atras și de tenis, dar nu a apucat să-l practice. Urmărește de mic lupta dintre zeii tenisului Federer - Nadal - Djokovic.
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News