Jurnaliștii germani, impresionați de Dragoș Nedelcu! Ce scriu despre jucătorul crescut de Hagi

Jurnaliștii germani, impresionați de Dragoș Nedelcu! Ce scriu despre jucătorul crescut de Hagi Stranieri

Dragoș Nedelcu (24 ani) a plecat în această vară de la FCSB. Jucătorul a fost împrumutat de Fortuna Dusseldorf până la finalul sezonului, cu opțiunea de a-l transfera definitiv în vara lui 2022 în schimbul a 1 milion de euro. 

Nedelcu pare că s-a adaptat la noul său club. A bifat deja trei meciuri în Bundesliga 2, reușind să ofere și o pasă decisivă, iar evoluțiile sale sunt apreciate de jurnaliștii nemți. 

  • Jurnalistii Germani Impresionati De Dragos Nedelcu Ce Scriu Despre Jucatorul Crescut De Hagi

Tânărul cu mare potențial s-a adaptat într-un timp foarte scurt. După doar trei jocuri, alături de Christoph Klarer (21 ani), Nedelcu formează o barieră defensivă.

Nu va fi ușor pentru Andre Hoffmann (28 ani), absent cinci luni din cauza unei accidentări, să-și recapete poziția obișnuită”, titrează publicația Bild

Mijlocașul defensiv este lăudat pentru modul rapid în care a început să comunice în limba germană.

„Mă numesc Dragoș. Am 24 de ani, vin din România și locuiesc în Dusseldorf. Îmi place Formula 1 și antrenamentul începe la ora 11!”, au fost primele cuvinte în limba germană adresate de Dragoș Nedelcu jurnaliștilor. 

De asemenea, noul jucător al Fortunei Dusseldorf a vorbit și despre diferențele din Bundesliga 2 și Liga 1.

„Intensitatea aici este puțin mai mare. Și contactul fizic este mai intens. Trebuie să lupt la fiecare joc. Este puțin mai blând fotbalul în România”, a precizat jucătorul crescut la Academia lui Hagi. 

Dragoș Nedelcu a debutat în Liga 1 pentru Viitorul Constanța, în 2014. Trei ani mai târziu avea să fie vândut la FCSB pentru 2 milioane de euro, iar în cele 79 de meciuri bifate pentru echipa patronată de Gigi Becali, mijlocașul defensiv a marcat două goluri și a oferit două pase decisive. 

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!