OFICIAL ”Köszönjük, Marius”! Mijlocașul naționalei României a devenit liber de contract

”Köszönjük, Marius”! Mijlocașul naționalei României a devenit liber de contract Stranieri

Puskas Akademia nu i-a prelungit contractul lui Marius Corbu.

”Köszönjük, Marius (Mulțumim, Marius)!

După mai mult de 100 de meciuri, tânărul nostru mijlocaș Marius Corbu pleacă de la clubul alături de care a jucat în NB I.

Ajuns la 17 ani la Puskas Akademia, a devenit om de bază la echipă, unde a evoluat 112 meciuri, a înscris 12 goluri și a dat 9 pase decisive.

Îți mulțumim pentru toată munca depusă la echipa noastră și îți urăm succes pe viitor”, a postat Puskas Akademia vineri, pe pagina oficială de Facebook.

Oferte din Serie A și La Liga pentru Marius Corbu

Marius Corbu (22 de ani), fotbalist cu 11 meciuri și un gol la naționala U21 a României, și-a încheiat astfel în această vară contractul cu formația maghiară Akademia Puskas. 

Liber de contract, jucătorul crescut la Csikszereda ar fi aproape de un transfer important.

Patru cluburi din Italia, unul chiar din Serie A, ar fi interesate de transferul lui Marius Corbu, susțin italienii de la Calcio Mercato. Totuși, cu un pas în față ar fi olandezii de la Heerenveen (locul 11 în Eredivisie) și elvețienii de la FC Basel (locul 8 în Super League), care ar fi purtat deja discuții oficiale pentru transferul mijlocașului.

De asemenea, sursa citată susține că în cursa pentru semnătura lui Corbu se numără și anumite cluburi din LaLiga, primul eșalon al Spaniei.

Marius Corbu în ultimul sezon

În ultimul sezon, Marius Corbu a marcat două goluri și a oferit cinci pase decisive.

Folosit pe postul de mijlocaș ofensiv, românul a jucat în 32 de partide și a încheiat cu formația sa pe locul 3 în campionatul Ungariei, sub Ferencvaros și Paks.

ARTICOLE PE SUBIECT
Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!