FOTO Kicker se face că n-a auzit de Radu Drăgușin! Subiectul transferului la Bayern Munchen, practic inexistent în cea mai importantă publicație din Germania
Fundașul central de la Genoa este aproape de mutarea carierei, din Serie A în Bundesliga sau Premier League.
Bayern Munchen a devenit brusc favorită în a semna cu Radu Drăgușin în această iarnă, în ciuda unei oferte comparabile venite la Genoa din partea lui Tottenham.
Ciudat însă, în ultimele zile subiectul transferului lui Drăgușin la Bayern a fost ca și inexistent în Kicker, cea mai importantă publicație sportivă din Germania.
Astfel, Kicker a scris abia marți seara, și abia 6 rânduri (vezi galeria foto), despre eventuala mutare: ”Îl aduce Bayern pe Drăgușin?”, citând surse italiene și subliniind că directorul sportiv al bavarezilor, Christoph Freund, este cel care insistă pentru fundașul român de la Genoa.
În fotografie, Drăgușin apare purtând tricoul rivalei lui Genoa, Sampdoria!
De ce insistă Bayern Munchen pentru transferul lui Radu Drăgușin
Bayern este dispusă să ofere clubului Genoa suma de 24 de milioane de euro, plus alte 6 milioane de euro bonusuri în funcție de prezențele lui Drăgușin în tricoul bavarez și de calificarea în Champions League.
Cum calificarea în Champions League este o formalitate pentru Bayern Munchen, practic, suma de transfer va fi de 30 de milioane de euro, atât cât cere Genoa!
Bayern insistă pentru Drăgușin pentru că în această perioadă va rămâne fără fundașul central titular Kim Min-jae, cel care de regulă face cuplu în defensivă cu Dayot Upamecano.
Kim va fi plecat la Cupa Asiei (12 ianuarie - 10 februarie) cu echipa națională a Coreei de Sud, una dintre favoritele competiției.
Celelalte opțiuni pentru centrul defensivei bavareze sunt Matthijs de Ligt, mai mereu accidentat în acest sezon, și Tarek Buchmann, care însă are doar 18 ani.
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News