Laszlo Boloni s-a lămurit în privința lui Alexi Pitu, după ce l-a avut adversar în Franța
Metz, echipa antrenată de Laszlo Boloni, se află în luptă directă cu Metz, formația la care joacă Alexi Pitu, pentru ultimul loc care promovează în Ligue 1.
Cu cinci etape înainte de final, Le Havre este lider autoritar și foarte aproape de promovare, cu 68 de pucte. Pentru poziția secundă se luptă doi români - Bordeaux (62p) și Metz (59p). În meciul direct, disputat luna trecută, trupa lui Alexi Pitu a spulberat-o pe cea antrenată de Laszlo Boloni, scor 3-0.
Laszlo Boloni: "Bravo lui Pitu pentru că a ajuns să fie titular! Nu e ușor"
Fostul selecționer al României a avut ocazia de a-l vedea la lucru și pe Alexi Pitu în partida respectivă, iar Boloni dezvăluie că a avut și o discuție cu fostul fotbalist al Farului, despre care are cuvinte de laudă.
"L-am urmărit pe Alexi Pitu dinainte de meciul cu Bordeaux, când am făcut analiza video a meciului. M-am uitat la el și chiar am discutat scurt după meci. Bravo pentru că a ajuns să fie și titular. Nu e ușor să ajungi în Franța și după o lună-două să fii titular
Dar trebuie să stabilizeze situația lui. Am vorbit cu el despre treaba aceasta și cum văd eu lucrurile și pe ce sectoare ar trebui să insiste. Dar rămâne între noi ce am discutat. Este și inteligența lui
Sunt ferm convins că Gică Hagi poate să îl sfătuiască în continuare foarte bine. A venit din mâini bune. Nu îndrăznesc să spun foarte multe despre asta, Hagi poate să spună dacă poate forma jucători.
Eu cred că Hagi a scos foarte mult din acest jucător și i-a oferit o șansă extraordinară să realizeze ceva într-un fotbal care după părerea mea e printre cele mai bune din Europa. Fără ajutorul lui Gică nu cred că ar fi reușit", a spus Laszlo Boloni, potrivit Fanatik.
- Alexi Pitu (20 de ani) a fost cumpărat în luna ianuarie de Bordeaux, de la Farul. Până acum, extrema nu a marcat, însă a strâns 12 meciuri, iar în ultimele cinci a fost titular.
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News