FOTO ȘI VIDEO Marius Briceag, ca Lukas Podolski! Cum s-au descurcat Ronaldo Deaconu și Marius Briceag în fața campionului mondial
Românii de la Korona Kielce au fost titulari în meciul cu Gornik Zabrze, formația fostului internațional german.
În primul meci din etapa a 27-a din Ekstraklasa, prima divizie a Poloniei, Korona Kielce a remizat în deplasare cu Gornik Zabrze, scor 1-1, după golurile marcate de Piotr Krawcyzk (66) pentru gazde, respectiv Jakub Lukowski (17) pentru oaspeți.
La golul trupei din Kielce, pasa decisivă a venit de la Marius Briceag, fundașul stânga care a fost integralist pentru Korona.
Ronaldo Deaconu, care în acest an a marcat două goluri senzaționale, a fost și el titular la Korona, fiind schimbat după o oră de joc.
Marius Briceag și Lukas Podolski, responsabili cu pasele de gol
La gazde a jucat în atac, toate minutele, Lukas Podolski, care va împlini în iunie 38 de ani, pasatorul decisiv la golul lui Gornik Zabrze.
Fostul campion mondial din 2014 cu naționala Germaniei, care de-a lungul carierei a evoluat pentru Bayern Munchen, Arsenal sau Inter Milano, este legitimat la clubul din țara sa natală din 2021.
Foto: Korona Kielce
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News