Marius Șumudică, discurs-manifest: ”Drăguș? Acum o să spun adevărul”

Marius Șumudică, discurs-manifest: ”Drăguș? Acum o să spun adevărul” Stranieri

Marius Șumudică l-a antrenat pe Denis Drăguș la Gaziantep.

Fotbalistul a făcut o figură frumoasă la EURO 2024, care se vede la Pro TV, Pro Arena și pe VOYO, unde România a ajuns până în optimile de finală ale turneului din Germania.

Marius Șumudică a vorbit sincer despre Drăguș și a ținut să puncteze cât de mult s-a atașat de el și că este un ”băiat extraordinar”, cu un ”caracter extraordinar”.

Marius Șumudică, discurs-manifest: ”Drăguș? Acum o să spun adevărul”

Mai mult, Șumi i-a urat lui Drăguș, proaspăt căsătorit cu partenera sa, casă de piatră și nu a ezitat să menționeze faptele bune pe care cei doi îndrăgostiți le-au făcut de-a lungul timpului.

”Sunt părinte la mulți jucători din fotbalul românesc. Am avut șansa să cunosc un băiat extraordinar, un caracter extraordinar. Mi-a fost aproape în ultimul an la Gaziantep. A fost plăcerea lui, îi era și rușine să îmi spună, i-am zis că fără nicio problemă. Eu nu aș fi vrut să fac lucrul ăsta, pentru că în fotbal se interpretează, dar țin pre mult la el, face parte din familia mea. Toți jucătorii pe care i-am antrenat i-am ținut aproape și am o relație specială cu toți. Denis este ceva aparte, un caracter deosebit. Nici nu știu dacă ar trebui să îmi fie recunoscător pe cât îmi este. De fiecare dată îmi spune că doar datorită mie a ajuns unde a ajuns. Nu este adevărat, este meritul lui în primul rând. A dat peste un antrenor român care a crezut tot timpul în jucătorii români. L-am trecut pe buletin, este ca și băiatul meu, avem o relație specială. Mă bucur că sunt alături de familia lui frumoasă. 

Îi doresc din tot sufletul casă de piatră, sunt ferm convins că nu a arătat nimic din potențialul pe care îl are și că este un jucător de primele cinci campionate ale Europei. Este convingerea mea, știu ce vorbesc, știu ce am antrenat, de fiecare dată, în proporție de 90 la sută ceea ce am spus s-a adeverit. Trabzonspor este un club greu, un club gen Rapid, gen Universitatea Craiova, unde nu te așteaptă nimeni, dar eu îl cunosc pe Denis, știu ce poate. Au scouteri buni, au dat o sumă de transfer, l-au cumpărat, i-au făcut un salariu foarte bun, eu cred că se va impune. Îi sunt alături moral și sufletește. Trabzon mereu a vândut, au plecat jucători în Anglia, au plecat în Italia, în Germania. Este tânăr, a făcut 25 de ani, cred că se va impune. Cum a zis și Mircea Lucescu, nu cred că este jucător de Turcia, este jucător pentru un campionat mai puternic. Turcia este un campionat puternic. Ați văzut cât a chinuit Turcia Olanda în sferturi. 

Sara, fiica mea, este nașa fetiței lor, eu sunt nașul lor de cununie. Suntem fericiți, sunt niște oameni deosebiți. Am citit că el a înfiat foarte multe fetițe, a botezat, ajută foarte mult. Este un tip sufletist, un băiat extraordinar. Nu aș vrea să spun că mi-a fost foarte greu să lucrez cu el, Alibec și Budescu sunt pistol cu apă, vă spun sincer. Am reușit să scot maximum de la el. Este un tip cu o personalitate deosebită, căruia greu îi intri la suflet. Azi îi spuneam ceva, mâine făcea altceva. Acum o să spun adevărul, îl iubesc, mi-a intrat la suflet, făceam orice sacrificiu pentru el.

Vanessa este o fată puternică, de multe ori vorbeam cu ea ca să ajungă anumite mesaje la el. M-a ajutat, a fost stâlpul meu. Vă dați seama ce bucurie a fost pentru mine când a fost titular la echipa națională. Nu este ușor să dai 14 goluri în campionatul Turciei. Vanessa a fost un sprijin, m-a ajutat. 

Mi-aș dori (n.r. să lucreze din nou cu Drăguș), dar va fi destul de greu, aș putea să preiau din nou o echipă din Turcia și să lucrez, dar e foarte greu în Europa să ajungi în primele cinci campionate”, a spus Marius Șumudică.

Denis Drăguș e sincer: ”Asta e Șumudică pentru mine”

Fotbalistul a mărturisit că Gică Hagi și Marius Șumudică sunt cei mai importanți antrenori din cariera sa. Despre fostul său manager de la Gaziantep, Drăguș a precizat că i-a oferit încrederea de care avea cel mai mare nevoie.

”Hagi şi Şumudică sunt cei mai importanţi antrenori din cariera mea. Domnul Hagi pentru că m-a aruncat în luptă când nu mă ştia nimeni şi numai el mă cunoştea şi a avut încredere, iar apoi Şumi mai departe pentru că atunci când nimeni nu mai credea m-a ajutat şi mi-a dat încrederea de care orice jucător are nevoie.

Pentru mine Şumudică este o persoană care a însemnat mult şi care o să însemne mereu mult pentru că mi-a redat şansa să joc şi să particip la acest European”, a spus Denis Drăguș, potrivit OrangeSport.

ARTICOLE PE SUBIECT
Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!