Marius Șumudică își continuă show-ul în Turcia. Mesaj pentru Niță, Maxim și Drăguș: ”Dacă vor baklava și fistic, găsesc și aici”
Gaziantep trece prin momente bune în prima ligă din Turcia, înregistrând, în ultimele patru meciuri, trei victorii, primele ale sezonului, din care s-au scurs nouă runde.
Marius Șumudică este din nou în centrul atenției publice din Turcia, cu o declarație făcută înaintea partidei din etapa a 10-a, contra unei echipe de mare tradiție, Beșiktaș. Antrenorul român vrea cele trei puncte, iar la conferința de presă premergătoare duelului, programat luni, a stârnit amuzamentul.
Șumudică a exprimat în stilul propriu cum i-a motivat pe jucătorii săi înaintea plecării spre Istanbul, pentru a-i face să înțeleagă că Gaziantep nu trebuie să facă doar act de prezență, ci trebuie să meargă la victorie.
Marius Șumudică vrea victorie în partida pe care Gaziantep o va juca împotriva formației Beșiktaș
Acum, echipa la care sunt legitimați și trei jucători români, Florin Niță, Alexandru Maxim și Denis Drăguș, este pe locul 16, primul peste linia roșie, cu un punct peste locul 17, Basaksehir.
”Nu vom merge la Istanbul din poziția de victimă. Ne vom lupta, vom încerca să facem un meci bun. Vom merge acolo pentru a câștiga puncte, avem și noi o șansă.
Le-am spus jucătorilor că nu mergem la Istanbul să ne plimbăm, mergem acolo pentru a obține puncte. Dacă vor să facă deplasarea pentru baklava și fistic, asta pot să găsească și aici”, a declarat Marius Șumudică.
Momente foarte bune pentru Gaziantep, trei victorii în ultimele patru meciuri
Sâmbăta trecută, cu Florin Niță, Alexandru Maxim și Denis Drăguș titulari, Gaziantep a învins Antalyaspor, scor 1-0, în runda a noua din Super Lig. Unicul gol al meciului a fost marcat de fundașul Nicolas N'Koulou, după un corner.
În urma acestui triumf, Gaziantep a urcat pe locul 16 în Super Lig, cu 9 puncte acumulate în 9 etape. Marius Șumudică a ajuns la trei victorii în primele cinci meciuri după revenire, iar echipa este neînvinsă în ultimele 17 meciuri de acasă cu tehnicianul român pe bancă, aici fiind luat în calcul și primul mandat (2019-2021).
Imediat după victoria cu Antalyaspor, Marius Șumudică a sărbătorit triumful alături de fanii lui Gaziantep. Mai multe filmări apărute pe rețelele sociale îl arată pe antrenorul român dansând pe melodia românească "Stau cu vulturul pe stâncă".
- Pentru Gaziantep urmează, așadar, duelul cu Beșiktaș, din deplasare, programat luni, 30 octombrie, de la ora 19:00. Formația din Istanbul este pe locul 4, cu 16
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News