FOTO Marius Șumudică și-a făcut 'trupă de comando' la Gaziantep. Turcii sunt încântați
Gaziantep va juca în etapa a șaptea a campionatului din Turcia vineri, în deplasare, cu Samsunspor, de la ora 20:00.
Condusă de Marius Șumudică, Gaziantep a obținut vineri prima victorie după revenirea la gruparea turcă: 2-0 contra lui Istanbulspor, în runda a șasea din campionat. Marius Șumudică l-a cooptat în urmă cu 10 zile în staff-ul său de la Gaziantep pe fostul internațional Florin Tene, alături de secunzii Cristian Petre și Gabi Mărgărit.
Marius Șumudică a condus azi un antrenament complex în baza de pregătire a celor de la Gaziantep, iar ședința a fost reflectatată pe site-ul clubului (VEZI GALERIA FOTO).
Marius Șumudică a pus la punct ultimele detalii înainte de Samsunspor - Gaziantepspor
"Echipa noastră a încheiat pregătirile pentru meciul din deplasare împotriva lui Samsunspor, din etapa a 7-a a Superligii. Antrenamentul, care a avut loc la ora 14:00, sub conducerea antrenorului nostru Marius Șumudică, a durat o oră și 10 minute.
Exercițiile tactice au fost efectuate în partea principală a antrenamentului, care a început cu încălzire și antrenament 5 la 2. Cu acest antrenament, echipa noastră a finalizat pregătirile pentru meciul cu Samsunspor și va pleca în această seară către Samsun", au scris cei de la Gaziantep, pe site-ul oficial, unde au prezentat și mai multe imagini care reflectă dârzenia și ambiția cu care jucătorii lui Șumudică trag la pregătire.
Gaziantep, echipă la care evoluează Florin Niță, Alex Maxim, Junior Morais și Denis Drăguș, se situează pe locul 16 din 18 echipe în Superliga Turciei. Formația lui Marius Șumudică a strâns trei puncte în șase partide. Adversara din etapa următoare, Samsunspor, ocupă ulimul loc în clasament, 18, cu un punct după cinci partide.
- Fotografii: Gaziantepspor
Etapa trecută: Gaziantep - Istanbulspor 2-0
Runda trecută, Denis Drăguș a marcat la prima victorie a lui Șumudică de la revenirea în Turcia. Primul gol al meciului a fost marcat de Denis Drăguș, în minutul 74, după un corner. În prelungiri, elvețianul Albian Ajeti a dus scorul la 2-0. La Gaziantep au mai fost titulari Florin Niță, Junior Morais și Alexandru Maxim.
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News