Meciul și golul pentru Antonio Sefer! Ce a făcut Hapoel Beer Sheva în prima etapă din campionat

Meciul și golul pentru Antonio Sefer! Ce a făcut Hapoel Beer Sheva în prima etapă din campionat Stranieri

Antonio Sefer a bifat al doilea meci consecutiv în care reușește să se remarce la Hapoel Beer Sheva.

După reușita din partida din competiția Toto Cup, mijlocașul de 23 de ani a marcat și în prima etapă din campionat. 

Hapoel Beer Sheva s-a impus cu scorul de 3-0 în fața celor de la Hapoel Hadera, iar Antonio Sefer și-a trecut numele pe tabela de marcaj în minutul 22. Internaționalul român a fost schimbat în minutul 77, cu Alexandru Păun.

Antonio Sefer, declarație de dragoste pentru Rapid

Antonio Sefer a vorbit în exclusivitate pentru www.sport.ro și PRO TV despre decizia de a pleca în Israel, având un mesaj emoționant pentru suflarea giuleșteană. 

"Sunt bine, sunt fericit, mă bucur că m-am transferat, este un pas foarte important pentru mine și sper să fac treabă bună acolo. Îmi doream, dar acum îmi este foarte greu, am avut patru ani și jumătate la Rapid, este echipa mea de suflet, aici m-am simțit foarte bine, apreciat de suporteri, de patroni, de staff, m-am înțeles foarte bine cu toată lumea, dar e un pas în cariera mea, sper să fac treabă bună acolo și la finalul carierei sper ca drumul meu să se întoarcă acasă, unde mă simt eu acasă, la Rapid. 

Cu siguranță îmi vor lipsi fanii, am avut o relație foarte bună cu ei, le mulțumesc în special lor, ei m-au făcut să fiu jucătorul de azi, mi-au trimis toată iubirea, țin să le mulțumesc pentru tot ce au făcut pentru mine. Sper să încurajeze în continuare echipa, le doresc tot binele din lume și sper ca sezonul următor să ia campionatul", a declarat Antonio Sefer pentru www.sport.ro și PRO TV. 

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!