GALERIE FOTO Mesaj emoționant al lui Ștefan Radu după retragere

Mesaj emoționant al lui Ștefan Radu după retragere Stranieri

Ștefan Radu a jucat duminică ultimul meci în tricoul lui Lazio, cel cu numărul 427.

Radu a intrat pe finalul meciului cu Cremonese (3-2), unde a fost aplaudat de zeci de mii de fani de pe Stadio Olimpico, dar și de întreaga echipă. A fost ridicat pe brațe, i s-a scandat numele, iar ulterior a avut parte de o ceremonie specială.

Mesaj emoționant al lui Ștefan Radu după retragere

Președintele Claudio Lotito l-a însoțit la centrul terenului, unde i s-a oferit o plachetă și a fost felicitat de toți coechipierii. Ștefan Radu a ținut apoi un discurs în fața fanilor.

  • Mesaj Emotionant Al Lui Stefan Radu Dupa Retragere

"Îmi iau rămas bun de la fotbal purtând acest tricou. Am crescut ca om și ca fotbalist aici. Le mulțumesc copiilor mei și soției pentru că mereu au fost alături de mine și m-au iubit.

Le mulțumesc colegilor, care au recunoscut rolul meu important de pe teren și din vestiar. Asta a fost o dovadă de respect și o responsabilizare pentru mine. Cât am purtat tricoul lui Lazio, am făcut-o cu inima și cu pasiune. Știu ce înseamnă să faci parte din această mare familie. Cariera de fotbalist se încheie, dar voi fi mereu alături de Lazio. Vă mulțumesc tuturor, vă iubesc!", a spus Ștefan Radu, potrivit La Lazio Siamo Noi.

Ștefan Radu s-a retras după meciul 427 pentru Lazio

La intrarea pe teren, Radu a primit banderola de căpitan din partea golgheterului Ciro Immobile. Fanii s-au ridicat în picioare, i-au scandat numele fundașului român și au afișat nenumărate bannere pentru "Il Boss".

După fluierul final, Radu a fost ridicat pe brațe de colegi, iar vizibil emoționat s-a îmbrățișat cu toată lumea prezentă pe teren, inclusiv cu Vlad Chiricheș, rezervă neutilizată la Cremonese în acest joc.

"15 ani de luptă cu vulturul pe piept. Un luptător, unul dintre noi. Ștefan Radu, de la Lazio, pe viață!", a fost unul dintre bannerele afișate de fanii formației biancoceleste.

Ștefan Radu își încheie cariera cu 427 de meciuri în tricoul lui Lazio, lider all-time la acest capitol. Dintre acestea, 349 au fost în Serie A, un alt record pentru fundașul român.

Legenda lui Lazio urmează acum să ocupe o poziție în cadrul uneia dintre grupele de juniori ale clubului.

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!