Lionel Messi a marcat de două ori, iar Inter Miami a obţinut miercuri, în Ohio, o victorie prestigioasă, scor 3-2, în faţa campioanei en-titre, Columbus Crew, şi şi-a asigurat prima poziţie în campionatul de fotbal MLS, la finalul sezonului regulat.
Inter Miami, echipă patronată de David Beckham, câştigă astfel Supporters' Shield, trofeul acordat echipei cu cel mai bun bilanţ la finalul campionatului, dar înainte de play-off, care va decide campioana începând cu 23 octombrie.
Lionel Messi, show și la 37 de ani
Messi a marcat mai întâi dintr-o pasă a lui Jordi Alba, fostul său partener la Barcelona, în minutul 45, iar al doilea gol a venit dintr-o lovitură liberă directă, în minutul 45+5.
Luis Suarez a mai înscris pentru Inter Miami în minutul 48, în timp ce pentru Columbus au punctat Rossi (46) şi Hernandez (61 - din penalty).
Argentinianul în vârstă de 37 de ani, care a revenit recent după o pauză de două luni cauzată de o accidentare, are 17 goluri şi 15 pase decisive în 17 meciuri de campionat în acest sezon.
Alex Mățan, titular și activ în ofensivă
La Columbus a jucat titular românul Alex Mățan, de această dată pe un post ceva mai retras, în centrul liniei de mijloc.
Mățan a dat pasa decisivă la faza la care Columbus a primit penalty-ul și a fost schimbat în minutul 90+6.