Mihăilă a jucat ultima oară la Parma în meciul cu Lecce (1-3), disputat pe 31 ianuarie. Fostul jucător al Universității Craiova a fost diagnosticat cu ruptură musculară și a ratat convocarea la naționala României pentru meciurile din această lună cu Bosnia și San Marino.
Valentin Mihăilă a suferit o nouă accidentare
Luni, Parma a anunțat că Mihăilă a suferit o nouă accidentare. Internaționalul român a acuzat probleme musculare la coapsa dreaptă în timpul ultimului antrenament, iar în următoarele ore va efectua mai multe teste pentru a se stabili diagnosticul.
Jurnaliștii de la Parma Live se tem că noua accidentare i-ar putea încheia sezonul lui Mihăilă. Parma, antrenată de Cristi Chivu, mai are de jucat nouă etape în acest sezon de Serie A și luptă pentru evitarea retrogradării.
"E a treia accidentare din 2025 pentru Valentin Mihăilă, care vine chiar într-un moment în care părea că se apropie revenirea pe teren. O nouă problemă musculară, care i-ar putea încheia prematur sezonul", scriu italienii.
În acest sezon, Mihăilă a jucat în 22 de meciuri pentru Parma. Nu a reușit să înscrie vreun gol, însă a oferit trei pase decisive în Serie A.
După eșecul cu Bosnia (0-1), selecționerul Mircea Lucescu a vorbit despre absența lui Valentin Mihăilă din lotul României.
"Sunt convins că, dacă l-am fi avut pe Mihăilă, care era la fel de rapid ca Man și Drăguș, am fi echilibrat puțin jocul în ambele părți ale terenului", a spus Lucescu.