VIDEO Mircea Lucescu, atacat dur în Ucraina: „Bunicul a înnebunit? Să se retragă din fotbal!”

Antrenorul român a fost criticat aspru de un fost internațional ucrainean.

Mircea Lucescu (76 ani) a fost nevoit să plece din Ucraina, după ce Vladimir Putin (69 ani) a recunoscut independența regiunilor Doneţk şi Lugansk și a invadat țara noastră vecină.

Chiar dacă din cauza bombardamentelor lansate de liderul de la Kremlin fotbalul a fost suspendat în Ucraina, Mircea Lucescu a susținut că sportivii ruși nu trebuie să fie excluși din competițiile sportive și să sufere din cauza lui Vladimir Putin. Iar această declarație i-a atras antipatii antrenorului român. 

Într-un interviu pentru canalul ucrainean Football Hub, de pe YouTube, Mykhaylo Kopolovets (38 ani), fostul jucător al lui Karpaty Lviv, a avut o reacție dură asupra lui Mircea Lucescu, în care-i amintește tehnicianului de suferința la care a fost supus poporul ucrainean din cauza războiului.  

Mykhaylo Kopolovets: „Acest excentric are conexiuni și în Rusia”

„Acest excentric a lucrat și în Rusia, are conexiuni și acolo. Uneori, e mai bine să taci. Sau spui ceva sensibil, sau nu mai vorbi. E război în țara asta.

N-ar trebui să sufere sportul? Dar de ce trebuie să sufere copiii, soțiile, părinții noștri? De ce trebuie ei să moară? De ce trebuie ei să plece de la casele lor și să plece în alte țări pentru nu știu cât timp. Bunicul a înnebunit? Am un sfat pentru el: să plece de la Dinamo Kiev. Sau chiar mai bine! Să se retragă din fotbal, după asemenea vorbe”, a declarat  Mykhaylo Kopolovets pentru Football Hub.

Mircea Lucescu i-a cerut ajutorul lui Gigi Becali 

Dinamo Kiev U19 urmează să înfrunte Benfica U19 în sferturile de finală ale UEFA Youth League, iar Gigi Becali s-a hotărât să îi cazeze pe tinerii jucători ucraineni refugiați în România din cauza războiului. 

Mai mult, trei jucători importanți de la Dinamo Kiev și Șahtior Donețk vor putea să se antreneze cu prima echipă a lui FCSB. În schimb, Sergiy Sydorchuk, Taras Stepanenko și Sergyi Kritsov nu vor juca în meciurile oficiale pentru bucureșteni, cel puțin pentru moment, anunță Mircea Lucescu.

„Am venit cu Gigi Becali să vedem locul în care ar putea fi cazată echipa de 19 ani a lui Dinamo Kiev, după cum știți, cu ajutorul UEFA, care le-a schimbat data meciului din optimile de finală, vor juca pe 6 aprilie, am insistat să joace la București echipa, am vorbit cu el. Am căutat să văd locuri de cazare și posibillități de antrenament, am vorbit cu Gigi, el s-a oferit să ia echipa și să o aducă aici, să se poată antrena în condiții foarte bune. 

Baza e foarte bună, pentru sportivi de nivelul acesta e foarte bună. I-am văzut și pe ucrainenii cazați aici, familiile din Odessa, am vorbit și Sydorchuk. Condițiile sunt foarte bune și nu putem decât să îi mulțumim pentru disponibilitatea lui generoasă de a ajuta oamenii. 

Nu se pune problema de jucători, presa preia lucruri fără să se gândească, el (n.r - Gigi Becali) a punctat foarte bine, că în cazul în care se va putea și se va da permisiunea jucătorilor ucraineni care sunt în Ucraina să iasă și să joace, atunci sigur că se pune problema ca ei să se poată antrena și să joace. El s-a oferit și să îi primească la antrenamente, dar nici nu se pune problema să joace, pentru că nu se poate, nu ar fi corect. Sunt aici, au venit de mai mult timp, au stat trei zile la George Copos la Crown Plaza, după s-au mutat în Pipera, unde sunt cu familiile lor. Fiecare dintre ei are câte trei copii, soția lui Sydorchuk așteaptă al patrulea. 

Nu se pune problema, cât timp acolo se moare, ca ei să joace fotbal”, a spus Mircea Lucescu, prezentat la baza celor de la FCSB.

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!