Mircea Lucescu s-a deghizat in salvatorul lui Baluta de Halloween! :) Cum l-a aparat dupa greseala din meciul cu Ferencvaros
Tudor Baluta a debutat la Dinamo Kiev in meciul din a doua etapa a grupelor Champions League.
Mijlocasul a intrat in minutul 89 si a gresit la golul inscris dupa doar cateva secunde de Ferecvaros. La partida din campionat, contra celor de la Dnipro, Baluta a fost doar rezerva, insa Mircea Lucescu nu pare sa fie suparat.
Antrenorul roman a declarat ca nu l-a pedepsit pe Baluta, criticandu-se pe sine pentru schimbarea nefericita din Champions League.
"Iau toata vina asupra mea pentru schimbarile din meciul cu Ferencvaros. In mod normal, nu fac schimbari atunci cand sunt faze fixe in apropierea portii noastre. Jucatorul care intra pe teren are nevoie de timp pentru a se integra in mecanismul defensiv al echipei. La acel gol primit, Tudor si-a urmarit adversarul direct si a scos un alt jucator din ofsaid.
Din anumite motive, nimeni nu vorbeste despre interventia neregulamentara la Tsygankov, cand arbitrul a spus ca nu este fault. Urechea lui aproape a fost smulsa. Daca ar fi intervenit sistemul VAR, am fi avut un penalty in favoarea noastra", a spus Mircea Lucescu, potrivit publicatiei ucrainene Sport.
Mai mult decat atat, tehnicianul il poate alege pe Baluta ca titular in partida din a treia etapa a Champions League, titularul obisnuit fiind suspendat dupa eliminarea din meciul cu Ferencvaros. Variantele lui Lucescu sunt Baluta, Andrievskyi si Shepelev, antrenorul spunand ca se va decide in zilele urmatoare.
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News