Mirel Rădoi a venit cu explicațiile după ce echipa sa a condus cu 3-0 în minutul 28, dar a pierdut cu ultima clasată!
În minutul 28, Al-Tai o conducea pe ultima clasată cu 3-0 și avea cele 3 puncte asigurate, numai că partida a căpătat o întorsătură ciudată.
Echipa antrenată de fostul selecționer Mirel Rădoi, Al-Tai, a condus cu 3-0 și a pierdut în minutul 90+11, scor 3-4, în fața ultimei clasate din Arabia Saudită, Al-Batin!
În minutul 52, scorul era 3-2 pentru Al-Tai, iar reușitele din minutele 87 și 90+11, ultima din penalty, au adus victoria lui Batin, care continuă să spere la evitarea retrogradării.
Mirel Rădoi a pus eșecul pe seama relaxării elevilor săi
La finalul partidei, Mirel Rădoi a mărturisit că era încrezător că echipa sa va marca mai multe goluri, având în vedere că scorul era 3-0 în minutul 28. Numai că, în loc să-și păstreze concentrarea, jucătorii lui Al-Tai au tratat cu lejeritate partida.
„După cel de-al treilea gol marcat cu Al-Batin, aveam încredere că vom marca și mai mult, dar i-am avertizat pe jucătorii mei să fie atenți la centrări.
Eu și jucătorii purtăm vina pentru înfrângere, din cauza relaxării pe care am avut-o", a declarat Mirel Rădoi, conform presei din Arabia Saudită.
Cu 4 etape înainte de final, Mirel Rădoi se află cu Al-Tai pe locul 7, cu 34 de puncte acumulate. Saudiții nu au emoții pentru evitarea retrogradării, dar nici nu contează pentru o poziție pe podium.
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News