Nesu a deschis ochii: "Nu imi simt mainile si picioarele!" Dupa ce-a vorbit cu medicii, nu si-a mai simtit nici vocea... Ce i-au spus doctorii:
Mihaita Nesu a luat fata stirilor cu Barcelona, campioana Spaniei, in presa olandeza. Este gloria neagra, de care n-ar fi vrut sa aiba parte niciodata!
Nesu a trecut cu bine de operatia de 5 ore la coloana. S-a trezit si a vorbit, dar in continuare nu isi simte corpul, informeaza presa din Olanda. Fostul stelist se afla acum la terapie intensiva, alaturi de iubita lui, iar doctorii sunt sceptici. "Starea lui e stabila. E constient si poate vorbi. Ce i s-a intamplat este o tragedie. FC Utrecht se intereseaza acum de viata lui Nesu, asta e tot ce conteaza pentru noi acum. Apoi vorbim de viata sportiva. Sa speram ca isi va recupera toate simturile", a declarat directorul tehnic, Foeke Booy.
Jucatorul de 28 de ani tine prima pagina a ziarelor de sport. E un caz unic in Olanda. Drama romanului a luat fata oricarui eveniment din fotbalul mondial! Ce glorie neagra pentru Nesu! Jucatorul a vrut sa stie ce sanse de recuperare are, imediat dupa ce s-a trezit. "E o situatie dificila, e imposibil sa spun ce o sa se intample", a fost raspunsul medicilor, care l-a amutit pe Nesu! "Am evitat riscul infectiei, macar de asta am scapat. Nu pot insa sa spun nici ca e paraplegie, nici ca nu e paraplegie. In cazul in care se dovedeste a fi paraplegie, este un scenariu negru!", au mai spus doctorii.
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News